Daca nu putem sa
fim buni, sa incercam sa fim macar politicosi
Sa fii politicos
pare desuet. Sau, cel putin, e incomod. E mai usor sa spui ce vrei, sa faci ce
simti, sa nu te incorsetezi in norme si etichete sociale, asezand toate aceste
gesturi sub umbrela cuprinzatoare a "libertatii de exprimare".
"Nu mai suntem in secolul XIV !", ma vor
apostrofa unii.
Nu, nu o sa fiu un snob care proslaveste maniere
aristocrate, care, poate (doar poate!) nu isi mai au locul in lumea
"moderna" in care traim. Desi, sincer va spun, nu vad cum ar
putea ele sa strice. In fine, inteleg ca barbatii nu mai saruta maini
(desi, femeile se coloreaza in obraji de
fiecare data cand li se intampla asta), ca biletul de multumire pentru un cadou
sau o cina este din alte vremuri sau ca vizitele nu se mai anunta intotdeauna
(doar suntem prieteni buni, nu-i asa?). Inteleg perfect ca lumea s-a
schimbat, ca ne putem permite astazi gesturi care altadata s-ar fi considerat
necioplite.
E drept. Societatea s-a schimbat, dar cine spune ca a si
evoluat?
In anii pe care i-am petrecut m-au frapat de multe ori (la
inceput mai mult, apoi din ce in ce mai palid) micile gesturi de politete care…
lipseau. Si pornesc cu exemplele de la cei mai multi vecini ai mei care
nu saluta decat daca ii saluti (si, chiar si atunci, te saluta cu zgarcenie –
numai cu jumatate de gura – si te privesc incruntati, semn clar ca nu le place
sa intre in vorba cu straini, fie ei straini cu care impart un perete, un lift,
acelasi aer inchis de bloc).
As putea sa continui cu imbulzeala din autobuz, cand
oamenii se calca la propriu in picioare, dar nimeni nu se sinchiseste de un
"pardon" sau un "va rog sa ma scuzati".
Sa inchei cu ignoratul "multumesc", pe care-l
aud destul de rar, dar totusi mai des decat pe prietenul lui "cu
placere"?
Apropo, de "te rog" mai stie cineva ceva?
Acum m-am mai obisnuit putin cu starea de fapt si mi-am
domolit din asteptarile la acest capitol. Ca sa ma protejez pe mine, pana la urma,
de nervi gratuiti si de niste frustrari in plus. Si ce greseala am facut. Cand
te obisnuiesti sa ceri putin, primesti putin.
Cu toate astea, sa oferi locul in metrou unei persoane mai
in varsta mi se pare elementar (nu intotdeauna ti se multumeste pentru gest,
dar cine sta sa contorizeze?). Sa spui "imi cer scuze" daca ai lovit
din greseala cu geanta (nu mai vorbesc de cosul cu cumparaturi) o persoana e
minimul de curtoazie sociala pe care il pot accepta. Mi se pare firesc sa
saluti cand intri intr-o incapere sau sa ajungi la timp la o intalnire.
Imi este tot mai clar ca politetea devine din ce in ce mai
mult o cenusareasa. Dar, la fel ca Cenusareasa, si politetea se poate
transforma - chiar daca nu peste noapte - dintr-o fata ignorata in regina
balului. In poveste, era nevoie de putina magie. In cazul nostru e poate mai
simplu de atat. Nu avem nevoie decat de dorinta de a incepe si determinarea de
a continua.
Haideti sa nu mai uitam de acele cuvinte simple, care ar trebui spuse mai des:
"buna!", "multumesc!", "te rog!",
"pardon!", "va doresc o zi buna!", "ma scuzati!"
(putem sa le insotim de un zambet, ca sa nu se simta singure). Nu dureaza decat
o secunda sa le rostim, dar efectul lor e terapeutic sau contagios, depinde de
situatie. Daca nu se vindeca oamenii de impolitete cand vad la altii politete,
poate macar se molipsesc.
Daca nu putem sa fim buni, sa
incercam sa fim macar politicosi, spunea Nicolae Steinhardt in
Jurnalul fericirii. Poate sa-l contrazica cineva?
La final, nu uitati ca lipsa de politete costa.
