Plang ...dar nu ma plang

Este frumos să simți libertatea, cum la fel de frumos e să simți și atașamentul. Este frumos să fii singur, dar în același timp să fii îndrăgostit și să te poți dărui unei singure persoane. Aceasta este libertatea.

Observ din ce în ce mai des că libertatea în relații este înteleasă gresit, iar cei care o oferă nu fac altceva decât să se distanțeze, să fugă de tot ce ar înseamna în adevăratul sens o relație. Le e frică și astfel își cenzurează propriile sentimente. Bărbații fug de cuvinte și gesturi tandre, în timp ce femeia fuge de ideea de posesiune. O sperie atât de mult gândul că își va pierde identitatea și va urma să se simtă ciudat în momentul în care va atrage priviri sau va trebui să refuze atenția celor din jur. Iși dorește să fie liberă, dar în același timp protejată și iubită, ascultată și înțeleasă.

La fel se întâmplă și în cazul bărbaților, își doresc să aibă propria libertate, dar în același timp tânjesc dupa atingerea caldă a unei femei pe care să o simtă aproape nu doar când pun capul pe pernă, ci și când se trezesc dimineața. Au nevoie și de ieșirile cu baieții fără să fie certați când se întorc, precum și de serile romantice alături de persoana iubită.

Când vom înțelege toate acestea nu ne vom mai distruge propria libertate ci o vom întelege. Nu vom clădi în jurul nostru ziduri, ci poduri care sa ne lege. Vom înțelege libertatea oferită unui celuilalt ca pe o călatorie în sufletul celuilalt. Îi dăm libertatea persoanei de lângă noi să călătoreasca prin sufletul nostru, fiind siguri ca va găsi multe parți atinse de trecut, dar pe care le va ajuta să se cicatrizeze mai repede. Îi dăm libertatea de a spune pas la fiecare intersecție a străzilor sufletului nostru și avem încrederea că își va dori să meargă mai departe.

Este atât de frumos să întelegem libertatea și să o și oferim. Să înțelegem că într-o relație la fel ca și în viața există suișuri și coborâșuri, că uneori simțim că ne dorim o relație profundă și uneori apare dorința de a fi singuri. Există perioade când ne focalizam atât de mult asupra partenerului, urmate de perioade în care simțim nevoia de regăsire, ca mai apoi să apară din nou dorința de a te dărui cu totul persoanei dragi. Să nu uităm că dorința de iubire se naște adesea în momente de singurătate. Relația e ca o melodie, în care pentru a ajunge din nou la momentul cel mai sublim e nevoie de o pauză, nu de o pauză de iubire, ci de o pauză de regăsire a propriei persoane.

Invățați să construiți o relație matură între voi și nu construiți ziduri, deoarece o să începeți să vă simtiți sufocați fiecare, o să vă impiedicați unul de celălalt, o să suferiți si tot ce vă v-a mai ține împreună va fi teama de singurătate. Nu alegeți această cale și întelegeți libertatea celui de lângă voi pentru a nu ajunge la concluzia că v-ați simți mai bine singuri.

După un timp va reapărea dorința de a împărtăși ceea ce simțiți și cu altcineva, ritmul melodiei inimii tale va crește  din nou în intensitate și îți vei dori să fie ascultată de cineva. Cum ar fi dacă am întelege toate aceste aspecte și am întelege corect libertatea într-o relație înainte de a distruge ce am construit?

Învațați să vă iubiți și să vă ascultati melodia, atât a voastră, cât si a celuilalt și să înțelegeți că atunci când cel de lângă voi va dori să rămână singur, nu înseamnă că vă respinge. De fapt chiar iubirea voastră a a fost cea care a făcut-o  să aibă nevoie de câteva clipe de singurătate.

Fiecare trebuie să îi ofere celuilalt momente de regăsire, momente de libertate în adevăratul sens al cuvântului. Intodeauna în sufletul omului se va da o luptă între a se dărui celui de lângă el și a-și descoperi propria persoană. Tot ce trebuie să facem e sa simțim ritmul melodiei, a noastre, a partenerului și a celei comune. Fiecare cuplu are o melodie pe care inimile vibrează împreună, dar există și acea melodie proprie pe care o întelegi doar tu.

Dacă vom înțelege această libertate atunci vom construi între noi poduri și nu ziduri.

Omul este liber și doar iubindu-l necondiționat pe cel de lângă noi îl vei putea avea pe tot parcursul vietii, în caz contrar doar îl vei impiedica din drum. Se va abate temporar, îl vei intarzia, dar dar nu îl vei putea opri.

Iubirea sinceră e cea care îți acordă libertatea de care ai nevoie și te ajută să fii tu însuți pe tot parcursul vieții, ea îți oferă atât șansa de a te simți ca un suflet în doua trupuri, cât și libertatea de a te căuta și regăsi pe tine insuți.

Esti cat de fericit vrei tu sa fii

Cei mai multi oameni se gandesc la fericire ca la o chestiune egoista: ”Vreau sa fiu fericit – si vreau sa fiu fericit pentru mine”. As vrea sa sugerez ca, de fapt, fericirea este, de departe, mai mult decat o dorinta egoista. De fapt, ea este o obligatie morala.

Stiu ca cei mai multi oameni nu s-au gandit niciodata la fericire in felul acesta. O buna parte din viata nici eu n-am facut-o. Credeam ca fericirea, si mai ales cautarea ei, era ceva ce tine doar de fiecare in parte.

Dar nu e asa.

Daca esti sa nu fericit, si mai ales, daca te comporti sau nu ca om fericit are legatura cu altruismul, nu cu egoismul, pentru ca tine de cum afectezi vietile celor din jurul tau. Si asta face din fericire o problema de morala.

Intrebati pe oricine care a fost crescut de un parinte nefericit daca fericirea este sau nu o chestiune morala si va asigur ca raspunsul va fi ”da”. Nu este deloc placut sa fii crescut de un parinte nefericit sau sa fii casatorit cu o persoana nefericita sau sa fii parintele unui copil nefericit sau sa lucrezi cu un coleg nefericit.

Fericirea noastra ii afecteaza pe ceilalti profund. Din acest motiv, fericirea este o obligatie morala. Suntem obligati, din punct de vedere moral, macar sa actionam ca fiind cat de fericiti se poate – chiar daca nu ne simtim fericiti.

Oamenii nu trebuie sa se lase condusi de sentimente deoarece nu felul in care ne simtim ii afecteaza pe ceilalti, ci modul in care actionam.

O stare de spirit proasta poate fi foarte bine asemanata cu o respiratie urat-mirositoare. De ce ne spalam pe dinti de mai multe ori pe zi? Nu doar din ratiuni de igiena, ci si pentru ca vrem sa avem o respiratie placuta pentru oricine intra in contact cu noi.

Acelasi lucru este valabil si cand vine vorba de starea noastra de spirit. O dispozitie proasta ar trebui privita exact o respiratie urat-mirositoare. De ce sa imi provoci mie un disconfort? Sau de ce sa iti provoc eu tie un disconfort? Nu e deloc corect. De asta trebuie sa actionam ca fiind cat de fericiti se poate, cat de des se poate.

Si aproape oricine poate face asta. Indiferent cat de nefericit te poti simti intr-un anumit moment, poti si trebuie sa iei o decizie despre cum te vei comporta. Poate ca nu putem controla sa ne simtim tristi sau fericiti, dar suntem liberi sa decidem daca vom arata celor din jur o mina vesela sau una trista.

Asta nu inseamna ca nu ne impartasim sentimentele si emotiile cu prietenii cei mai apropiati sau cu partenerul de viata. Bineinteles ca o putem face: ”Stii? Sunt foarte trist. Am avut o problema la munca astazi. Am o problema in casnicie. Am o problema cu copilul. Am probleme cu parintii.”

Dar nu trebuie sa provoci, cu nefericirea ta, o stare proasta celor din jur. Asta e cu totul alta poveste.

Toti avem capacitatea sa controlam felul in care ne exprimam, indiferent cum ne-am simti. Va pot demonstra. Imaginati-va ca cineva se comporta urat cu partenerul de viata, iar in acel moment cineva suna la usa. Ati observat vreodata cat de frumos se va purta aceasta persoana cu noul-venit? Cum de  fost posibil ca – intr-o secunda – acea persoana sa treaca de la se purta mizerabil cu partenerul de viata la a actiona cordial fata de noul-venit? Evident, putem sa ne controlam dispozitia.

Sau ce spuneti de alt exemplu? Sa zicem ca esti, cronic, intr-o stare de spirit neplacuta si v-as oferi zece mii de dolari pe saptamana sa nu mai fiti intr-o dispozitie proasta. Credeti ca asta v-ar face sa va schimbati dispozitia? Eu cred ca da.

Si, daca e sa fiu sincer, avem chiar si puterea  de a modifica felul in care ne simtim, nu doar modul in care actionam. Abraham Lincon a spus odata casuntem cat de fericiti decidem sa fim. Si asta e ceea ce ar trebui sa decidem. Sa fim fericiti este bine pentru noi si este ceea ce datoram si celor care exista in vietile in noatre.

Sa devii fericit este de fapt o consecinta a faptului ca te comporti ca si cum ai fi fericit: cu cat ne exprimam mai mult ca fiind fericiti, cu atat devenim mai fericiti. Credem ca actiunile noastre sunt determinate de sentimentele pe care le avem. Dar avem puterea sa obtinem exact opusul – sa ne construim sentimentele in functie de actiunile pe care le intreprindem. Ar trebui ca felul in care ne comportam sa ne influenteze sentimentele mai mult decat permitem sentimentelor sa ne influenteze comportamentul.

Deci, da, intr-adevar avem o obligatie morala sa fim fericiti sau, macar, sa actionam ca si cum am fi. Cei fericiti fac lumea un loc mai bun, in timp ce nefericitii o fac mai rea. Fericirea este o chestiune foarte importanta. Lincoln avea dreptate, suntem cat de fericiti decidem sa fim: e timpul sa luam aceasta decizie.

FRAZE PE CARE NU LE VOR SPUNE NICIODATĂ OAMENII INTELIGENȚI

Dacă nu ești cel mai bun interlocutor atunci când te angajezi într-o discuție, poate ar trebui să înveți de la cei care știu mereu ce trebuie să spună și ce nu. Este vorba despre persoanele care se pot lăuda cu relații bune în toate cercurile, datorită competențelor lor de comunicare.

Iată care sunt frazele pe care niciodată persoanele inteligente nu le folosesc într-o conversație.

”Arăți obosită!”

Persoanele obosite nu sunt niciodată atrăgătoare, au ochii roșii, cearcăne și păr ciufulit. Nu s epot concentra, motiv pentru care sunt ușor de indispus. Nimeni nu ar vrea să audă că arată pe cât de rău se simte.

Spune în schimb: ”E totul în regulă?”. Majoritatea oamenilor care îi ”complimentează” astfel pe cei din jur vor, de fapt, să ajute, însă nu reușesc să-și exprime corespunzător dorința. Dacă întrebi persoana din fața ta cum se simte o determini să-și împărtășească problemele, chiar și soluțiile, în cazul în care nu le poți deduce tu. Atunci poți începe să faci o faptă bună.

”Uau, ai slăbit mult!”

Această frază care se vrea a fi un compliment are efect tocmai invers. Nu spui altceva decât că persoana care a topit kilogramele a arătat foarte rău.

Spune în schimb: ”Arăți fantastic!”. Este cea mai sigură propoziție pe care o poți rosti în cazul unei persoane care a slăbit.

”Erai prea bună pentru el”

Spunându-i acest lucru unei persoane care tocmai a ieșit dintr-o relație, mai ales dacă este vorba de o legătură de lungă durată, nu faic decât să-i transmiți că a făcut de la bun început o alegere proastă, că are gusturi nepotrivite și că tu, crezând acest lucru, nu ai încercat să o avertizezi.

Spune în schimb: ”El are de pierdut”. Este o frază prin care îți pot sprijini prietena într-un mod optimist și entuziast, fără să critici în vreun fel pe cineva.

”Mereu faci…” sau ”nu faci niciodată…”

Este o frază menită să eticheteze un anumit comportament. Nimănui nu-i place să fie criticat, dar mai ales să audă o astfel de formulare.

Spune în schimb: Pur și simplu spune-i, punctual, persoanei din fața ta că ai o problemă cu ceea cea făcut.

”Arăți bine pentru vârsta ta”

Este nepoliticos să amintești unei persoane în etate că are o anumită vârstă.

Spune în schimb: ”Arăți bine!”. Este un compliment care nu încadrează persoana căreia îi este adresat într-o anumită categorie.

”Baftă!”

Este o urare de bine, însă denotă faptul că persoana căreia îi este adresată are nevoie de o intervenție externă (eventual a Divinității) pentru a reuși. Îi dați impresia spunând asta că nu poate avea succes în acțiune ape care vrea să o întreprindă prin forțele proprii.

Spune în schimb: ”Știu că poți reuși”. Este o încurajate mult mai valoroasă decât mult uzitatul ”Baftă!”.

Politetea costa

Daca nu putem sa fim buni, sa incercam sa fim macar politicosi

Sa fii politicos pare desuet. Sau, cel putin, e incomod. E mai usor sa spui ce vrei, sa faci ce simti, sa nu te incorsetezi in norme si etichete sociale, asezand toate aceste gesturi sub umbrela cuprinzatoare a "libertatii de exprimare".

"Nu mai suntem in secolul XIV !", ma vor apostrofa unii.

Nu, nu o sa fiu un snob care proslaveste maniere aristocrate, care, poate (doar poate!) nu isi mai au locul in lumea "moderna" in care traim. Desi, sincer va spun, nu vad cum ar putea ele sa strice. In fine, inteleg ca barbatii nu mai saruta maini (desi, femeile se  coloreaza in obraji de fiecare data cand li se intampla asta), ca biletul de multumire pentru un cadou sau o cina este din alte vremuri sau ca vizitele nu se mai anunta intotdeauna (doar suntem prieteni buni,  nu-i asa?). Inteleg perfect ca lumea s-a schimbat, ca ne putem permite astazi gesturi care altadata s-ar fi considerat necioplite.

E drept. Societatea s-a schimbat, dar cine spune ca a si evoluat?

In anii pe care i-am petrecut m-au frapat de multe ori (la inceput mai mult, apoi din ce in ce mai palid) micile gesturi de politete care… lipseau.  Si pornesc cu exemplele de la cei mai multi vecini ai mei care nu saluta decat daca ii saluti (si, chiar si atunci, te saluta cu zgarcenie – numai cu jumatate de gura – si te privesc incruntati, semn clar ca nu le place sa intre in vorba cu straini, fie ei straini cu care impart un perete, un lift, acelasi aer inchis de bloc).

As putea sa continui cu imbulzeala din autobuz, cand oamenii se calca la propriu in picioare, dar nimeni nu se sinchiseste de un "pardon" sau un "va rog sa ma scuzati".

Sa inchei cu ignoratul "multumesc", pe care-l aud destul de rar, dar totusi mai des decat pe prietenul lui "cu placere"?

Apropo, de "te rog" mai stie cineva ceva?

Acum m-am mai obisnuit putin cu starea de fapt si mi-am domolit din asteptarile la acest capitol. Ca sa ma protejez pe mine, pana la urma, de nervi gratuiti si de niste frustrari in plus. Si ce greseala am facut. Cand te obisnuiesti sa ceri putin, primesti putin.

Cu toate astea, sa oferi locul in metrou unei persoane mai in varsta mi se pare elementar (nu intotdeauna ti se multumeste pentru gest, dar cine sta sa contorizeze?). Sa spui "imi cer scuze" daca ai lovit din greseala cu geanta (nu mai vorbesc de cosul cu cumparaturi) o persoana e minimul de curtoazie sociala pe care il pot accepta. Mi se pare firesc sa saluti cand intri intr-o incapere sau sa ajungi la timp la o intalnire.

Imi este tot mai clar ca politetea devine din ce in ce mai mult o cenusareasa. Dar, la fel ca Cenusareasa, si politetea se poate transforma - chiar daca nu peste noapte - dintr-o fata ignorata in regina balului. In poveste, era nevoie de putina magie. In cazul nostru e poate mai simplu de atat. Nu avem nevoie decat de dorinta de a incepe si determinarea de a continua.

Haideti sa nu mai uitam de acele cuvinte simple, care ar trebui spuse mai des: "buna!", "multumesc!", "te rog!", "pardon!", "va doresc o zi buna!", "ma scuzati!" (putem sa le insotim de un zambet, ca sa nu se simta singure). Nu dureaza decat o secunda sa le rostim, dar efectul lor e terapeutic sau contagios, depinde de situatie. Daca nu se vindeca oamenii de impolitete cand vad la altii politete, poate macar se molipsesc.

Daca nu putem sa fim buni, sa incercam sa fim macar politicosi, spunea Nicolae Steinhardt in Jurnalul fericirii. Poate sa-l contrazica cineva?

La final, nu uitati ca lipsa de politete costa.

Iată ce se întâmplă

Înghițirea spermei în timpul actului sexual are atât beneficii cât și riscuri. Însă, poți să te bucuri de nectarul din prunele partenerului tău dacă el este perfect sănătos și nu este purtător de boli cu transmitere sexuală.

Deși pentru multe femei înghițirea spermei în timpul sexului oral, reprezintă un subiect tabu și chiar de ne conceput, trebuie să știi că poți avea parte de plăceri nebănuite dacă decizi să faci acest lucru.

Indiferent că te atrage sau nu o asemenea experienţă, este important să ştii ce riscuri şi beneficii sunt corelate cu înghiţirea spermei.

Dacă înghiți sperma nu vei rămâne gravidă, dar poți contacta HIV dacă partenerul tău este seropozitiv.

Sau poți lua alte boli produse de chlamydia, sifilisul, gonoreea, herpesul sau HPV, un virus extrem de periculos.

Unele femei nu înghit sperma pentru că sunt alergice la componentele lichidului seminal și ale spermatozoizilor.

Medicii recomandă ca înghiţirea spermei să fie practicată doar cu un partener stabil, care este cu analizele la zi.

Însă, înghițirea spermei are și beneficii nebănuite. Potrivit unui studiu, lichidul seminal are un efect antidepresiv. Femeile care înghit sperma se bucură de beneficiile substanţelor nutritive şi îşi micşorează riscul apariţiei depresiei.

Cercetătorii susţinând că aceste beneficii provoacă dependenţă, din pricina substanţelor conţinute de lichidul seminal.

Femeile care fac sex oral, fără să se retragă în momentul ejaculării, îşi dimunează riscul de a face Preeclampsia, o boală care apare în urma creşterii tensiunii sangvine şi care are o anumită incidenţă în cazul femeilor însărcinate.

Lichidul seminal îţi oferă substanţe nutritive întrucât conţine aproximativ 150 de mg proteine, 6 mg lipide, 11 mg carbohidraţi, 3 mg colesterol şi multe alte substanţe nutritive ca: zinc, potasiu, vitamina C şi B, calciu, acid citric, creatină, fructoză, acid lactic, magneziu, fosfor, sodiu şi seleniu.

Printre beneficiile substanţelor amintite se numără şi fortificarea sistemului imunitar, întreţinerea ţesuturilor, a muşchilor și albirea dinților.

Suntem pierduţi în gânduri

Vă invit să fiţi atenţi la orice — la faptul că vedeţi acest text, la propria respiraţie, la senzaţia produsă de contactul dintre corpul dumneavoastră şi scaun — preţ de doar şaizeci de secunde, fără a fi distraşi de gânduri discursive. Pare un exerciţiu simplu: nu trebuie decât să fiţi atenţi. Veţi descoperi, însă, că această sarcină este imposibilă. Chiar dacă vieţile copiilor dumneavoastră ar depinde de asta, tot nu aţi reuşi să vă concentraţi la ceva — nici măcar la senzaţia produsă de un cuţit atunci vă este ţinut la gât — mai mult de câteva secunde înainte să vă cufundaţi din nou în vâltoarea gândurilor. Această scufundare forţată în nerealitate este o problemă. De fapt, este sursa tuturor celorlalte probleme cu care ne confruntăm în viaţă.

În niciun caz nu neg importanţa gândirii. Gândirea lingvistică ne este indispensabilă. Este baza planificării, a învăţării explicite, a raţionamentului moral şi a multor altor însuşiri care ne definesc ca oameni. Gândirea reprezintă substanţa fiecărei relaţii sociale şi a fiecărei instituţii culturale existente. De asemenea, ea este fundamentul ştiinţei. Totuşi, identificarea noastră constantă cu fluxul gândurilor — cu alte cuvinte, eşecul în a recunoaşte gândurile drept gânduri, adică apariţii trecătoare în conştiinţă — este sursa principală a suferinţei umane şi a confuziilor.

Relaţia noastră cu propria gândire este atât de ciudată încât atinge punctul unui paradox. Atunci când vedem o persoană pe stradă care vorbeşte singură, de regulă presupunem că este bolnavă mintal. Dar şi noi vorbim cu noi înşine în mod constant — doar că suntem suficient de înţelepţi încât să ne ţinem gura închisă. Vieţile noastre din prezent abia pot fi zărite prin vălul discursivităţii noastre: ne spunem singuri ceea ce tocmai s-a petrecut, ceea ce era să se întâmple, ceea ce ar fi trebuit să se întâmple şi ceea ce ar putea să se întâmple. Ne repetăm tot timpul speranţele şi temerile despre viitor. În loc să existăm, pur şi simplu, ca noi înşine, pare că presupunem existenţa unei relaţii cu noi înşine. Este ca şi cum am avea o conversaţie cu un prieten imaginar dotat cu rezerve infinite de răbdare. Cu cine vorbim?

Deşi majoritatea dintre noi trăiesc cu senzaţia că suntem gânditorul din spatele gândurilor noastre şi receptorul experienţelor noastre, datorită ştiinţei ştim că această perspectivă este distorsionată. Nu există un sine sau un ego distinct care să sălăşluiască precum un minotaur în labirintul creierului. Nu există nicio regiune a cortexului sau vreo cale de procesare neuronală care să ocupe o poziţie privilegiată în ceea ce priveşte persoana noastră. Ca să folosim fraza lui Daniel Dennett, nu există un „centru al gravitaţiei narative”. Totuşi, în termeni subiectivi, nouă ni se pare că există unul.

Tradiţiile noastre contemplative (hinduse, budiste, creştine, musulmane, evreieşti etc.) sugerează la rândul lor, în grade diferite şi cu precizie variabilă, că trăim în mrejele unei iluzii cognitive, dar alternativa la această captivitate este aproape întotdeauna văzută prin prisma unei dogme religioase. Un creştin va recita Tatăl Nostru încontinuu de-a lungul unui weekend, va experimenta un simţ profund de claritate şi pace şi va concluziona că această stare mentală confirmă doctrina creştinismului. Un hindus va petrece o seară recitând cântece evlavioase către Krishna, se va simţi subit eliberat de simţul convenţional al sinelui şi va concluziona că zeitatea pe care a ales-o l-a blagoslovit cu graţie. Un adept al sufismului va petrece ore învârtindu-se în cercuri, va străpunge vălul gândului pentru o perioadă şi va crede că a stabilit o conexiune directă cu Allah.

Universalitatea acestor fenomene respinge afirmaţiile sectariene ale vreunei religii. Dat fiind că majoritatea celor ce au aceste experienţe auto-transcedentale le prezintă ca fiind inseparabile de teologia, mitologia sau metafizica pe care le-o asociază, nu este de mirare că oamenii de ştiinţă şi cei ce nu le împărtăşesc crezul tind să considere relatările produsul unor minţi dezorganizate sau exagerări ale unor stări mentale mult mai obişnuite, precum uluirea ştiinţifică, satisfacţia estetică, inspiraţia artistică etc.

Religiile noastre sunt în mod evident false, chiar dacă anumite experienţe asociate în mod clasic religiilor merită trăite. Dacă vrem să înţelegem cu adevărat mintea umană şi să depăşim unele dintre cele mai periculoase şi mai durabile surse ale conflictelor mondiale, trebuie să începem să ne gândim la întregul spectru al experienţelor umane în contextul ştiinţei.

Dar mai întâi trebuie să conştientizăm că suntem pierduţi în gânduri.

De ce este atât de dificil să fim fericiti?

Când ne gândim la toate micile bucurii cotidiene, cine oare s-ar mulţumi să fie fericit sau măcar să trăiască fără să se plângă de pe azi pe mâine! Şi mai sunt apoi toţi acei falşi nefericiţi care simt o plăcere în a se complace într-o stare de nemulţumire şi de regrete.

Şi atâţia alţii încă, ambiţioşii, capitaliştii sau cei dedicaţi bunăstării proprii, care ar vrea, pe lângă tot ceea ce au deja şi ceea ce vor mai avea încă, fericirea permanentă!Ce păcăleala, ce păcăleală evidentă! Şi totuşi, fiecare pare sincer în credinţa lui. Fiecare dintre noi are o idee despre fericire (despre ceea ce ar trebui sau nu ar trebui să fie fericirea), idee pe care o păstrează în sinea lui, o anunţă deschis tuturor sau o cultivă în secret. Căutarea fericirii, chiar dacă se face pe căi diferite, este universală. Dar oare ceea ce căutăm cu adevărat este fericirea simplă, fericirea care nu se afişează, se primeşte cu bucurii simple, gesturi frumoase şi o seninătate evidentă?

Există câţiva înţelepţi care ştiu că fericirea este discretă asemenea flăcării unei lumânări puse într-un neon. Fericirea se ţese în jurul frumuseţii întrezărite şi pierdute, a incertitudinii persistente, a minunăţiilor care se descoperă în momentele de pace sau care se precipită în minunea de a fi viu. Fericirea de zi cu zi, ca un cadou în cristalul ei de lumină, în lumina soarelui, în căldura binevoitoare a unei zile pline de dulceaţă.

Fericirea generoasă, în pacea dăruită sau primită, în contemplarea nesperată a unui peisaj, a unei opere de artă, în culorile regăsite, în vibraţiile unei întâlniri. Pur şi simplu fericirea, strălucitoare, arzătoare, într-un prezent luminos. Nu fericirea care vine după nefericire, ci înaintea oricărui alt lucru, în eternitatea unei clipe.

Fericirea de a te trezi în fiecare dimineaţă, de a respira, de a deschide ochii, de a exista, de a sta în picioare, de a împărtăşi o cafea cu lapte, de a începe o nouă zi. Şi restul? A fi fericit sau nefericit? Crispat sau relaxat? Stresat sau eliberat? Toate acestea se adaugă în plus. Nu vrem decât fericirea, cu nenumăratele ei chipuri, cu surprizele ei, vrem să o simţim, la început ca pe o evidenţă, uneori acoperită, dar mereu prezentă, care alungă supărarea, stă alături de insuficienţă, traversează lumea imperfectă a aparenţelor. Fericirea, izvor devenit fluviu, aşteptată, cerută, capabilă să ne hrănească întreaga existenţă.

Fericirea este mai ales o aşteptare şi uneori, în mod miraculos devine o parte din realitate. În aşteptarea fericirii, nedreptatea nu constă în remuşcările sau în violenţele neiertătoare ale vieţii, ci mai degrabă în tot ceea ne împiedică pe fiecare dintre noi să trăim fericirea de a fi. Nedreptatea există în incapacitatea de a te simţi viu, prezent în prezent. În refuzul de a creşte, din frica de a te pierde sau de a te regăsi! Neînţelegerea care se poate transforma în nedreptate şi în persistenţa tuturor autoprivaţiunilor pe care ni le impunem, din frica de a nu fi pe plac, din teama de „ce va spune lumea”, de judecăţile de valoare, de credinţe eronate care ne abat de la drum atunci când vrem să îndrăznim să fim fericiţi împotriva a orice, când ne este teamă că o vom întâlni, când ezităm să o primim şi să ne topim în ea.

Fericirea, trebuie să reamintim acest lucru, este ca o lumină în cel mai întunecat colţ al fiinţei noastre. Flacără mică şi fidelă, răbdătoare şi neschimbată, pe care este bine să o însufleţim în fiecare zi, să o adăpostim de furtună, să o apărăm de urgiile supărărilor sau de ploaia disperării. O luminiţă pe care fiecare dintre noi avem datoria să o protejăm faţă de reavoinţă, de gândurile negative, e otrava resentimentelor, de obiceiurile stricte.

Fericirea este o cucerire permanentă asupra laşităţii, a descurajării sau a blocajelor.

Fericirea este o mică flacără strălucitoare, curajoasă, preţioasă, magică şi misterioasă, existând în inima fiecăruia.

O lumină ce ţâşneşte din aripile albăstrii ale tandreţei şi din murmurul plin de bunăvoinţă al acceptării.

Fericirea! Ah! Fericirea…

Mai stim sa iubim ?

De multe ori stau si ma intreb oare ce mai inseamna dragostea in ziua de astazi...Mai repede o vad ca pe o joaca. Traiesc cu impresia ca nu mai stim ce inseamna "sa iubesti". Totul se rezuma la placere si bani. Am devenit prea interesati de conditia noastra materiala si am renuntat intr-un fel la iubire si la romantism si chiar daca mai suntem un pic romantici acolo undeva in sufletul nostru ne este frica sa mai aratam acest lucru doar ca sa nu parem ridicoli in fata oamenilor.
E atat de ciudat cum totul se schimba. Devenim din ce in ce mai mult niste roboti care fac acelasi lucru in fiecare zi. Totul se invarte in jurul nostru si nu mai stim sa ne bucuram de micile placeri ale vietii. Viata asta este atat de frumoasa si atat de simpla, dar noi o facem sa para atat de complicata si greu de trait. Nu stiu poate am fost prea mult dezamagit de oameni, dar asta nu inseamna ca mi-am pierdut speranta si ca am renuntat a mai iubii. Cred in continuare ca iubirea este cel mai minunat sentiment pe care l-ai putea simtii vreodata. Te face atat de fericit si-ti da aripi si incredere in tot ce exista pe lumea asta .
Si asa cum spunea cineva:"Ca sa daruiesti trebuie sa primesti, iar ca sa primesti trebuie sa incepi prin a darui`" asa si cu dragostea.

  Ce înseamnă să iubeşti necondiţionat?-  înseamnă să iubeşti până când te doare. 

  „Înseamnă să iubeşti fără nici o aşteptare. Să ştii că există posibilitatea ca atunci când oferi, să fie doar un sens unic. Al tău. În fiecare zi să ciopleşti din tine, pentru ca forma voastră să se potrivească cât mai bine. Să îi ştii toate defectele, să faci cunoştinţă cu omu-i mai puţin frumos din interior, şi să-l accepţi aşa cum este. Să te trezeşti dimineaţa, deşi nu eşti o persoană matinală, doar ca să-i urezi o zi frumoasă. Să-ţi pui deoparte durerile, pentru o vreme, ca să poţi să le asculţi pe ale lui/ei. Să te duci la el/ea doar ca să fii alături de acel om.

      Când greşeşte, să-l primeşti înapoi,cu braţele deschise. Să ierţi, dacă e nevoie de 70 de ori câte 7. Înseamnă să iubeşti tot ce e legat de el, sau de ea. Să îi doreşti fericirea adevărată, chiar dacă asta ar însemna ca tu să nu faci parte din ea. Să te îndepărtezi dacă e cazul, dar să veghezi din umbră. Să iubeşti necondiţionat înseamnă să te uiţi la Dumnezeu şi să iei exemplu-I personal.”

    Poate nu e răspunsul pe care-l aşeptam. Dar aceasta este dorinţa mea

50 mici placeri ale vietii. Sunt valabile si pentru tine ?

1. Gasirea unei bacnote intr-o pereche de blugi
2. Mersul in vacanta
3. Asezarea intr-un pat cu lenjeria curate
4. Inotul in mare
5. Trezitul intr-o zi insorita
6. Statul la soare
7. Faptul ca primesti ciocolata sau flori
8. Primesti un mesaj dragut de la persoana iubita
9. Alinaturi
10. Primesti o felicitare
11. Batraneii care se tin de mana
12. Mersul cu masina intr-o zi frumoasa cu geamurile date in jos
13. Castigi ceva
14. Rezervarea unei locatii de vacanta
15. Asculti melodia preferata
16. Gasirea unui lucru mai ieftin
17. Revederea unui vechi prieten
18. Picnic in parc intr-o zi insorita
19. Promovare la serviciu
20. O seara romantica
21. Ascultarea unei piese care iti aduce aminte de trecut
22. Revederea unor fotografii mai vechi
23. Un nou amic
24. Petrecerea unui moment de liniste in compania ta
25. Plimbarile la tara
26. Rasul unui bebelus
27. O seara in compania pritenelor/nilor
28. Trezitul intr-o sambata dimineta si realizarea faptul ca este weekend
29. Ciocolata
30. Prajitura
31. Momentul cand intri intr-o pereche de blugi mai vechi ce credeai ca nu-ti mai vin
32. Lauda din partea sefului, dupa ce ai muncit pe rupte la un proiect
33. O baie fierbinte cu spuma la sfarsitul unei zile stresante
34. Mirosul painii proaspat scoasa din cuptor
35. Cand cineva iti spune ca ai slabit
36. Aflarea faptului ca cineva te place
37. Cina din weekend
38. Mirosul de iarba proaspat taiata
39. Aterizarea pe aeroportul destinatie vacantei tale
40. O zi in care parul iti sta bine
41. Un film bun
42. Trecerea examenului de carnet de soferi
43. Camerele de hotel frumoase
44. Aflarea faptul ca fiul tau are note mari la scoala
45. Cineva care va ofera tichetul lui de parcare 46. Cineva care ii cedeaza locul sau din autobuz unei persoane mai batrane
47. Te trezesti dimineata si vezi ca a nis afara
48. Berea rece dupa serviciu
49. Consumul de alimente care nu au multe calorii
50. Vizitarea prietenilor

URINA ... CAH ? .... MAI GANDESTE-TE ...

Este o acţiune mecanică pe care corpul tău o face în fiecare zi - urinarea. Însă nu ştii aceste lucruri despre propria urină. 
O persoană urinează  în medie de 6,3 ori pe zi.

Romanii obişnuiau să folosească urina drept apă de gură. Se credea că amoniacul albeşte dinţii.

Jucătorul de baseball, Moises Alou, urinează pe mâini pentru a le face să fie mai rezistente şi să nu poarte mânuşi.
Dar s-a dovedit că urina înmoaie mâinile. 

Recordul mondial la urinat este de 508 secunde. 

Pentru că este o sursă de nitrogen, urina a fost folosită la fabricarea prafului de puşcă.

Urina are culoare gălbuie din cauza bilei. Însă poate căpăta şi alte culori în funcţie de ceea ce mănânci.
Roz de la rubarbă, galben de la vitamina B, maro de la suplimente alimentare, roşie de la sfeclă. 

Unii cred că dacă beau urină, se vindecă de la răceli la cancer. 
Terapia cu urină înseamnă să bei ori să aplici urina pe diverse zone ale corpului.
Cine bea urină?
Unii alergători, practicanţii medicinei ayurvedice, J.D. Salinger - a scris romanul De veghe în lanul de secară, actorii Sarah Miles, Pat Boone, cântăreaţa Ke$ha, mama lui Elvis. 

În manualele armatei se spune că urina nu se foloseşte DELOC în condiţii de supravieţuire.

Urina e sterilă, deci oamenii o folosesc pentru a-şi curăţa rănile.
Însă este sterilă doar în vezică şi se contaminează foarte uşor.

Şi femeile pot urina din picioare, asemeni bărbaţilor, cu ajutorul unor conuri speciale. 

Dacă “te ţii” şi nu urinezi, poţi muri. Aşa a murit o femeie care nu a urinat pentru a câştiga un concurs. 
Deci dacă trebuie să mergi, mergi!

CE ARUNCI ȘI CE PĂSTREZI

IMAGINEAZĂ-ŢI CĂ GĂSEŞTI O CUTIE CU SUC CARE ZACE de câteva luni într-un colţ al frigiderului. Poate ai curajul s-o deschizi, dar cu siguranţă nu vei risca să guşti – mirosul pătrunzător şi textura băuturii sunt indicii clare că nu e cazul s-o torni în bolul cu cereale. Măcar ai scăpat de stările de greaţă. Dar dacă înlocuim sucul cu un sirop?

Hmmm. Arată OK.

Nici nu miroase ciudat…

În final, vei decide dacă e cazul să-l foloseşti ori să-l arunci ţinând cont de singurul indiciu: data expirării. În realitate însă, multe medicamente eliberate fără prescripţie medicală nu se transformă în otravă şi nici nu au efect placebo la un minut – ori un an – de la data expirării. „Aceasta indică, pur şi simplu, perioada în care compania farmaceutică poate garanta potența medicamentului şi siguranţa utilizării lui“, spune David Apgar, profesor asistent de farmacologie la Universitatea Arizona. „Dacă medicamentul a fost testat timp de trei ani, asta nu înseamnă că nu va rezista şase. Doar că nu a demonstrat nimeni asta.“ Îți arătăm când e bine să ții cont de data expirării, când să n-o depășești și când e OK s-o ignori. 

Cremă de protecţie solară

ȚINE CONT Regula nr.1: Înainte să foloseşti orice medicament expirat, gândeşte-te la cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla în caz că nu mai are efect. Când e vorba de crema de protecţie solară, rişti să faci cancer de piele. „Aşadar, aruncă întotdeauna produsele expirate“, spune Stephen Hoag, profesor de ştiinţe farmaceutice la Universitatea din Maryland. Mai mult, dacă obişnuieşti să laşi crema să se „coacă“ lângă tine pe plajă, în loc s-o ţii în cameră ori la umbră, ar trebui s-o arunci înainte să expire. Căldura poate accelera descompunerea ingredientelor active, scăzând gradul de protecţie.

Aspirină

TRAGE DE TIMP „S-a demonstrat că potența aspirinei scade odată cu trecerea timpului“, spune Lee Cantrell, profesor de farmacie clinică la UC San Francisco. De exemplu, într-un studiu publicat recent în JAMA Internal Medicine, dr. Cantrell şi colegii lui au descoperit că aspirina veche de câteva decenii a păstrat doar un procent din concentraţia iniţială. Dar cum stă treaba cu o cutie expirată acum un an? În acest caz, nu te baza pe ochi – nasul tău va şti răspunsul. „Aspirina se descompune în acid acetic, care miroase ca oţetul“, spune dr. Apgar. „Nu e periculoasă, dar nici nu e de efect.“

Benzoil peroxid

(tratament antiacneic)

IGNORĂ În lupta împotriva timpului, benzoil peroxidul are un avantaj semnificativ în privinţa mărimii, fiind o moleculă destul de mică. Moleculele mai mici se absorb uşor în piele şi există o concentraţie crescută de benzoil peroxid în fiecare strat de cremă. Prin urmare, pierderea unor molecule nu va modifica semnificativ acţiunea tratamentului antiacneic.

Apă de gură

ȚINE CONT Deşi unele produse au efect antiseptic, ele dispun şi de o cantitate mare de apă. Asta creşte riscul dezvoltării bacteriilor – „mai ales după doi ani, când acţiunea ingredientelor active începe să scadă“, spune Jennifer Jablow, stomatolog din Manhattan. Desigur, dacă mai ai sticla cumpărată acum doi ani, e clar că între timp ţi-a expirat şi viaţa amoroasă.

Dextrometrofan

(inhibă tusea)

ȚINE CONT Investeşte într-o sticlă nouă. Într-un studiu spaniol, cercetătorii au supus un sirop antituse la un test de durabilitate și au constatat că gradul de descompunere al dextrometrofanului era mai mare decât al altor ingrediente. În plus, timpul nu este de partea siropului de tuse: alcoolul se evaporă, iar ingredientele active se depozitează pe fundul recipientului.

Cremă cu hidrocortizon

ȚINE CONT Mâncărimea aia este neplăcută și ultimul lucru pe care îl vrei e o infecție. „Oriunde ai un conținut cu un nivel ridicat de umiditate, ca în cazul cremelor, există șanse mari pentru înmulțirea bacteriilor“, spune Kelly Reynolds, profesor de sănătate la Universitatea Arizona. Iar când atingi vârful tubului, infectezi crema. În cele din urmă substanțele active se descompun, iar bacteriile se înmulțesc.     

Guaifenesină

(expectorant)

TRAGE DE TIMP Pastilele cu guaifenesină sigilate își păstrează potența chiar și șapte ani de la data expirării, arată un studiu de la FDA. „Este o substanță destul de durabilă“, spune dr. Apgar. Însă, când guaifenesina e lichidă, respectă data de pe ambalaj. Medicamentul ar putea să se cristalizeze la baza sticlei, și lingurițele de lichid de la suprafață nu ar conține mult ingredient activ.

Ibuprofen

TRAGE DE TIMP Câteodată. „Am constatat că anumite mărci pot rezista ani întregi după expirare“, spune Wendy Cory, profesor asistent de chimie analitică la Colegiul Charleston. Dar citește și lista cu ingrediente. Dacă găsești acolo polietilen glycol, polisorbat 80 ori povidonă, cumpără alt medicament. „Aceste ingrediente grăbesc descompunerea ibuprofenului“, arată studiul lui Cory.

Pastă de dinţi

ȚINE CONT Poate că ți s-a terminat pasta de dinți și vrei să folosești tubul pe care l-ai scăpat după dulap prin 2009. Renunță. „După doi ani fluorul își poate pierde din concentrație, așa că nu va adera la fel de bine de suprafața dinților“, spune dr. Jablow. „Nu e periculos să folosești o pastă de dinți veche, doar că nu-ți va oferi protecție împotriva cariilor și a plăcii bacteriene.“ Mai mult, spune ea, aroma de mentă ar putea să se dezintegreze, lăsându-te cu o respirație deloc proaspătă. 

Terbinafină

(împotriva infecţiilor fungice ale pielii)

TRAGE DE TIMP Acel tub prăfuit cu cremă antifungică nu se va transforma într-o chestie urât mirositoare. „Crema se descompune în substanțe inofensive“, explică dr. Langner. „Adică e OK s-o folosești – doar că-i posibil să nu obții efecte maxime.“ Înainte să-ți ungi degetele, supune crema unui ultim test: „Observi vreo diferență de textură, este mai fluidă? Are un miros înțepător? S-a întărit?“. Dacă răspunsul la oricare dintre întrebări este afirmativ, cumpără un tub nou. Le vei face o mare favoare picioarelor tale (și colegilor de vestiar).

Naproxen

TRAGE DE TIMP Ingredientul activ e destul de rezistent, potrivit Departamentului de Apărare al SUA și FDA. Cercetătorii au constatat că naproxenul păstrează din efectul antidurere pentru o perioadă de circa 52 de luni după data expirării. Dar reține că pastilele testate erau încă sigilate în ambalajele lor originale, așa că o cutie deschisă nu va rezista probabil la fel de mult. „Iar dacă observi că pastilele și-au schimbat culoarea ori au început să se fărâmițeze, aruncă-le“, spune Cory. 

Acetaminofen

TRAGE DE TIMP Putea să scrie la fel de bine și „deceniul expirării“: într-un studiu condus de dr. Cantrell, acetaminofenul nedeschis care avea între 28 și 40 de ani de la data expirării reținuse 99,7% din dozajul original. Totuși, pastilele dintr-o cutie începută nu vor fi la fel de rezistente. De asemenea, dr. Cantrell avertizează că studiul lui a testat potența, nu eficiența ori siguranța medicamentului. Așadar, dacă acea pastilă antică nu are efect, nu mai înghiți una, pentru că nu ai idee cât de puternic este medicamentul (și dacă iei doza potrivită). Pur și simplu cumpără o cutie nouă.

Acid salicilic

(îndepărtează negii)

TRAGE DE TIMP Chiar și atunci când data expirării s-a șters de pe cutie, aceste produse încă mai pot îndepărta negii. „În laboratorul meu există acizi care au zăcut acolo ani la rând – pH-ul lor nu s-a schimbat“, spune dr. Langner. „Dacă pH-ul este același ca în momentul cumpărării medicamentului, încă va mai fi eficient.“ În plus, datorită acizilor „scade posibilitatea descompunerii odată cu expunerea la elemente ca lumină, apă și căldură“, adaugă el. Cel mai bun test? Încearcă produsul pe propria piele. „Te poți folosi de răspunsurile corpului, ca să apreciezi dacă funcționează sau nu“, spune dr. Langner.

Picături pentru ochi

ȚINE CONT Au expirat? Aruncă-le. (Altfel îți pui ochii în pericol.) „Aceste produse pot fi contaminate cu bacterii – dacă, de exemplu, îți atingi ochiul cu pipeta“, spune dr. Apgar. „În caz că sunt păstrate la temperatura camerei, bacteriile se pot înmulți rapid.“ (Iată de ce ar trebui să păstrezi picăturile în frigider: bacteriile nu se înmulțesc în același ritm la temperaturi scăzute.) Și aruncă întotdeauna picăturile care au un aspect tulbure – chiar dacă mai e mult până expiră. Este un semn al contaminării.

Loratadină

(antihistaminic)

TRAGE DE TIMP Probabil că ingredientul-cheie din Claritine, medicamentul care tratează alergii, ar putea să supraviețuiască în orice situație. Într-un studiu din India, oamenii de știință au supus pastilele cu loratadină unor teste riguroase – într-un experiment, pastilele au stat în căldură, la 70oC, timp de șase ore; în altul, au fost expuse la lumina soarelui timp de 24 de ore. În ambele cazuri, mai mult de 99% dintre ingredientele active au supraviețuit. Nu e cazul să-ți faci griji. „Ar trebui să fie OK și după expirare“, spune Hoag. Iar pe măsură ce substanța se descompune, adaugă dr. Apgar, „nu va deveni periculoasă“.

Alcool izopropilic

IGNORĂ Folosește-l cu încredere după ce expiră. „Alcoolul izopropilic este o substanță extrem de simplă“, spune Hoag. „Pur și simplu nu se pot întâmpla multe chestii cu ea.“ Și chiar dacă e în stare lichidă – o formă care de regulă favorizează înmulțirea bacte-riilor – peste 99% din acel lichid este alcool, cunoscut pentru activitatea lui antimicrobiană. „Cu cât e mai mare concentrația de alcool, cu atât e mai probabil să reziste în timp“, spune dr. Apgar. Iar cât timp lichidul este limpede, poți să-l folosești fără probleme.   

! UNDE SĂ LE ŢIINu profiți la maximum de medicamente dacă le expui la căldură, umiditate ori lumină (toate grăbesc deteriorarea medicamentelor). Asta înseamnă că trebuie să scoți din schemă baia, bucătăria și mașina. Te gândești probabil că e OK să le ții la rece, în frigider. Greșit. „E prea multă umiditate“, spune David Apgar, profesor asistent la Universitatea Arizona. Excepțiile: picăturile pentru ochi și produsele care se păstrează în frigider. Cel mai bun loc pentru celelalte medicamente? Dormitorul, departe de fereastră și corpuri de iluminat.