De ce totul apare atat de simplu cand de fapt e atat de complicat? As vrea sa inteleg de fapt cum este cladita lumea si sa ma simt raza jucausa rupta din soare care lumineaza totul in cale. Vreau sa simt ca traiesc, vreau sa simt ca totul e asa de frumos si ca pot realiza orice printr-un singur gand. Vreau sa ma las purtat de valurile vietii, sa ma bucur de fiecare moment cand urc tot mai sus si  sa nu ma izbesc de stancile care sunt peste tot in jurul meu. Vreau sa gust din placerile pe care ni le ofera viata si sa accept imperfectiunile care ne amintesc de efemeritate, spirit viu si nu eternitate divina. Vreau sa iubesc si sa fiu iubit sa simt acel fior care ne incarca de energie si lumina angelica si ne face sa uitam de prelungirea noastra materiala. Vreau sa renasc si sa cresc intr-un barbat puternic, luptator care isi traieste fiecare secunda cu intensitate maxima .

Fiecare zi incepe cu un nou “vreau” sau “as dori” care ma plaseaza intr-o lume ireala, a creativitatii invaluita de o aura a optimismului. Personaje fictive, peisaje de o frumusete sublima imi umplu sufletul de bucurie. Acela este domeniul pe care il controlez cel mai bine pentru ca sunt un autor omniscient, omniprezent. Acolo, lucrurile se invart dupa cum vreau eu si nu dupa cum vor altii, iar fiecare scenariu este bine pus la punct pana la ultimul detaliu. Mi se spune exact ce vreau sa aud, ajung acolo unde imi doresc, fara a-mi abandona planurile sau a cunoaste insuccesul.

De ce ma limitez la visurile mele indraznete si nu ma confrunt cu realitatea? De ce nu ma trezesc si sa pornesc la actiune, fara a mai avea sentimente de resemnare? De ce, de ce….? Pentru ca nu ma cunosc suficient de bine pentru a sti daca pot muta muntii din loc, daca pot sa-mi ating propriile limite. Fiecare rasarit de soare este o noua lupta cu sufletul si mintea mea pentru a incerca sa gasesc raspunsuri la intrebari. Incerc sa fiu sincer cu mine insami si sa recunosc de ce simt aceste frustrari ale neimplinirii. Si am ajuns la un raspuns: de teama. Teama de necunoscut,teama ca nu voi realiza ceea ce mi-am propus, ca nu voi avea viata pe care mi-am plasmuit-o cu litere de aur, teama de a nu cadea in abis. Sunt constient ca exista in mine forta care ma poate face sa zbor necontenit, dar este latenta si inca nu am descoperit calea care ma duce spre ea. Necunoscutul, ineditul ma atrag ca un magnet, insa mi-e teama ca nu voi gasi ceea ce speram, vreau o schimbare care sa ma faca sa evadez din aceasta apatie, insa mi-e frica de esec. Mi-e frica sa ma duc intr-o directie gresita si sa realizez ca am irosit timpul, atat de pretios, ca l-am devalorizat.

Da, vreau sa zbor, dar nu vreau sa ma lovesc in zbor. Nu vreau sa-mi frang aripile si sa cad!