Cum au mai spus şi alţii,  şi cum o spun şi eu de multe ori, viaţa e un labirint cu  două ieşiri, care le cunoştem deja când atingem nivelul supraexistenţial…până atunci fiecare încearcă să-şi făurească o viaţa cât mai bună, având un criteriu propriu fiecăruia de bunăstare…

Cuiva îi este mai importantă familia, cuiva cariera, fiecare atingând anumite ţeluri în viaţă şi profitând de micile sale bucurii… totuşi nimeni nu poate da definiţia concretă a fericirii, căci ea este diferită pentru fiecare om în parte.. care o percepe diferit… o doreşte diferit..şi totuşi..sunt momente când ne simţim inutili… când simţim că plutim în aer fără nici un sens concret.. suntem doar nişte obiecte de decor uneori… suntem doar nişte marionete predestinate marilor jucători ai lumii…

Trăim din iluzia unei bunestări fictive, care ne goleşte sufletele şi ne face să uităm cele mai sfinte lucruri care le avem…ne renegăm ţara, familia.. uităm generaţiile ce au fost înaintea noastră şi lupta lor pentur noi, uităm idealurile care ar trebui să le urmăm cu desăvârşire şi vrem un viitor mai bun în o degradare totală…e adevărat că acolo suntem apreciaţi, pentru că suntem unici, speciali şi cu un cap pe umeri care nu stă doar de dragul de a sta, dar trebuie să ne gândim bine înainte de a face un pas mic pentru noi, dar mare pentru poporul nostru… ar trebui să reflectăm bine ce şi cum facem..nu la dreapta, nu la stânga, ci la mijloc, aşa cum ne este predestinat să fim, mereu la răscruce, mereu în toiul celor mai aprige evenimente şi mereu calzi, ospitalieri şi primitori.. trebuie să ne păstrăm valorile şi să nu fugim după idealuri şi vise străine nouă… trebuie să ne modernizăm, dar nu trebuie să uităm ceea ce a fost cândva,trebuie să ne păstrăm ca entitate… trebuie să fim nişte ” păpuşi ” ultra-moderne care se dirijează singure şi nu ascultă ceea ce le spun alţii.. trebuie să fim Noi Înşine…