sâmbătă, 22 decembrie 2012

Aminteşte-ţi





Aminteşte-ţi care a fost lucrul acela de care s-a îndrăgostit de tine. Doar tu îl ştii. Poate fi o lacrimă ştearsă pe furiş sau un zâmbet, timiditatea ascunsa în tăcere sau o atitudine fermă, o pasiune pe care iţi place să o împărtăşeşti cu lumea sau o dorinţă care şi-a găsit corespondentul în alt om. Dupa ea te recunosc oamenii în general, căci nu vorbesc doar de dragostea sau legătura dintre un barbat şi o femeie.
In vâltoarea vieţii apar alte persoane pe care, dacă nu reuşim sa îi integram în noi şi să le dăm fiecăruia locul de cuviinţă, destramă echilibrul după care puteai să recunoşti pe cei care se înţelegeau bine, se admirau şi se respectau reciproc.
Ne atrag opusurile, pentru că nu suntem clari cu ceeea ce ne place cu adevarat astfel încât căutăm un potenţator care să declanşeze să scoatem la suprafaţă ceea ce vrem, dar şi să lămurim confuzia cu ceea ce personal nu vrem, însă acceptăm că pentru alţii poate fi un mod de viaţă. Curios este faptul că ne dorim să fim ca ceilalţi şi uitam cine suntem noi, de regulă ca acei oameni care ne-au facut să ne simţim îndepărtaţi.
Uneori este necesar să creăm acel spaţiu între noi, pe care cu cât eşti mai conştient că este vital să existe şi îl gestionezi de la bun inceput, cu atât lasă oamenii liberi să aleagă continuarea.
Doi oameni pot să formeze un cuplu sau un parteneriat, trei sau mai mulţi formează o echipă sau un grup. Dacă nu eşti pregatit să te extinzi de la doi la mai mulţi oameni şi să îţi formezi ascultarea pentru mai mult decât o singura voce pe care o auzi poţi pierde terenul de joc.
Pregătit înseamnă să ştii ce înseamnă fiecare persoana pentru tine şi cum ajungi la ea, cu acele mici secrete ale fiecăruia care deschid inima oamenilor, pe care le perfecţionezi pe zi ce trece, dupa toate acele procese prin care treci ca sa te înţelegi pe tine dar şi pe cel de alături cu slăbiciunile, temerile şi nevoile lui.
Mai înseamnă să ştii când să ceri ceva clar sau sa fii suficient de subtil când vrei să transmiţi că ceva nu e în regula şi deranjează, să te ridici de la masă sau sa faci altceva şi sa laşi oamenii să decidă în lipsa ta astfel încât decizia să fie asumată de întreg grupul, să auzi vocea cea mai neînsemnată care protesteaza şi să îi găseşti natural locul şi rolul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu