Numai oamenii rad
Rasul - iata ce
deosebeste oamenii de animale. Fara indoiala ca si animalele se bucura, dar
de ce nu rad? Putem explica acest lucru prin faptul ca rasul este asociat cu
veselia, voiosia caracteristice omului si, mai ales, depinde in intregime de
simtul umorului pe care numai omul il poseda.
In lucrarea sa
Filosofia rasului Leonid Karasev, unul dintre cei mai mari comici ai lumii,
scria: Noi, oamenii, putem fi amariti ca un ciine, lenesi ca o pisica,
obositi ca un cal ce a tras la plug, dar nu putem sa radem si sa zimbim decit
ca oamenii.
Sa nu spuneti
niciodata ca rasul este doar o simpla manifestare a simtului umorului. Rasul
da nastere unei noi lumi, o lume rasturnata a realitatii, careia omenirea i
s-a supus din vechi timpuri pina azi. In consecinta, exista doua lumi, doua
realitati reflectate una in alta ca intr-o oglinda.
Pentru a trece
peste orice obstacol trebuie sa ridem
In lumea inversata
risul se naste ca o manifestare impotriva raului. Pentru a evita orice piedica,
pentru a trece peste orice obstacol trebuie sa ridem. Asa functioneaza
principiul inversabilitatii: daca raul est luat in ris, atunci puterile sale
malefice sint neutralizate.
Inca din Evul Mediu
se organizau carnavaluri, pe care europenii le sarbatoreau cu mult fast. La
popoarele slave carnavalurile corespundeau obiceiurilor si traditiilor din
Saptamina Alba (sau Saptamina Brinzei). Regele unor astfel de sarbatori era
Risul. Sub stapinirea sa realitatea se transforma intr-o adevarata euforie;
ascetismul si strictetea legii lasau loc desfriului, betiei si lacomiei. Cu
totii, laici si clerici, bogati si saraci, pacatosi si drept credinciosi se
bucurau, zimbeau, rideau. Intreaga lume ceda nebuniei risului. Lumea reala,
ordonata, supusa legii lasa loc celei haotice.
Si asta se intimpla
deoarece in acea epoca s-a descoperit posibiliatea construirii unei lumi pe
dos, fara stereotipuri, intr-o perspectiva inedita. Intr-o astfel de
realitate cu valorile inversate sau negate, unde raufacatorul devine om de bine,
printul devine cersetor si Pacala cel mai mare intelept, nu poate exista
decit o lume a fariseilor. Risul carnavalesc, chiar prin mediocritatea sa,
ofera o noua viziune asupra tuturor lucrurilor. Numai in Lumea Risului, in
ciuda destinului potrivnic, avem ocazia sa infaptuim visuri irealizabile, sa
traim experiente neobisnuite in viata de zi cu zi.
In scurt timp
luminile se sting, cortina cade, ne schimbam costumele. Pentru majoritatea
dintre noi viata redevine normala, ordonata, fara surprize, monotona pina la
urmatorul carnaval. Numai unii au sansa sau nesansa de a se pierde pentru
totdeauna in Lumea Risului.
Saltimbancii, risul
si ordinea rasturnata
Aborigenii despre
care va vom spune citeva cuvinte in continuare sint de fapt saltimbancii,
locuitori ai unui spatiu in care ordine este rasturnata si masura lucrurilor
cu totul deosebita. Dar cine sint ei in lumea obisnuita? Sint renegatii,
transfugii, paria. Sint cei care nu-si pot gasi un loc in societate. In multe
tari saltimbancilor nu li se permite sa se aciuiasca pe linga sate sau orase
bine rinduite si respectate. Lumea stoarce din ea mascaricii, paiatele si ii
arunca in necunoscut, raminind indiferenta la suferinta lor.
Intr-un fel este o
reactie normala pentru ca bufoneria si lumea reala nu pot coexista. Se poate
vorbi de o oarecare complicitate, dar in momentul in care bufonii renunta la
lumea reala, atunci ei isi incheie misiunea. Saltimbancul este singurul
locuitor al lumii reflectate in oglinda-spatiu al inversiunilor. El este
stapinul Lumii Risului, unde oamenii obisnuiti au dreptul de a se plimba doar
citeva zile si numai pentru citeva ore.
Desi nu sint
acceptati ca participanti directi la viata reala, totusi mascaricilor li se
permite sa-i distreze pe nobili si pe regi. Pentru ca numai bufonii si
nebunii pot spune adevarul rizind. Ei pot reprezenta lumea in cele mai
diverse ipostaze ale sale. Dar pentru acest privilegiu trebuie sa plateasca
cu excluderea, renegarea, interdictia de a avea o viata normala. Un loc
special il ocupa idiotii. Acestia se gasesc undeva la granita dintre ris si
plins, personificind varianta tragica a Lumii Risului. Putini stiu ca idiotii
nu au fost dintotdeauna bolnavi. Insa deseori oamenii instituie in mod voit
modelul paiatei triste si, o data plecati din lumea obisnuita, ei nu se mai
pot intoarce, renuntind la rolul inteleptului nebun.
Care sint etajele
risului
Lumea Risului are
mai multe etaje. Cele mai recente forme ale risului ca umorul fin, jocul de
cuvinte, aluziile sint etajele superioare. Fiecare epoca, fiecare tara,
fiecare clasa social isi are umoristii, comicii si ironicii ei, anecdotele si
motivele ei de ris. Acestea formeaza o adevarata cultura a risului. Plecind
de la imitarea realitatii, de la reflectarea ei intr-o oglida strimba,
comicul naste un ris fara cuvinte. Este un limbaj universal, inteles de toti
oamenii indiferent de nationalitate. Dar in acest caz nu exista egalitate! La
un capat sint ingramaditi clovnii cu nasuri rosii, care se impiedica pe scena
spre marele haz al publicului, iar la celalalt capat se afla Marele
Saltimbanc, maestrul care stie sa folosesca toate trucurile pentru a distra
oamenii. A-i face pe altii sa rida este scopul vietii lui.
Ceea ce stiu
mascaricii sa faca este hazliu si in acelasi timp trist, sentimental si
uneori tragic. Cad cu nasul in tort sau aluneca pe o coaja de banana facind
spectatorul nu numai sa rida in hohote, dar sa traiasca o intreaga gama de
emotii de la simpatie la admiratie, de la compatimire la extaz.
Risul sau cum
intelege fiecare fericirea
Noi simtim lumea
risului. Ea se naste in constiinta noastra. Este o reflectare in oglinda a
realitatii. Aici legile sint descosiderate, soarta omului lasata la voia
intimplarii, ordinea transformata in haos. Relatiile umane se complica, devin
confuze. Cert este un lucru - fericirea, inteleasa de fiecare in felul lui,
naste lumea risului vesel, a bunei dispozitii.
Universul
inversiunilor isi gaseste ordinea in realitatea normala. Deseori apare
cenzura care traseaza granitele comicului, desemneaza eroii anecdotelor.
Limitarea risului da nastere unei constiinte bolnave.
Va amintiti ce mult
rideam intr-o perioada, mai ales atunci cind conducatori bilbiiti se chinuiau
sa citeasca cit mai coerent discursuri insirate pe zeci de ini? Iata ca acea
eme a inceput sa se razbune, denaturind realitatea. Oamenii seamana acum mai
mult cu dublul lor reflectat in oglinda, cu bufonul posomorit si lipsit de
personalitate.
|
De-o fi sa mor,sa nu ma plangi, Sa canti iubirea ce s-a stins Si galbeni trandafiri sa-mi pui Pe ochii mei ce s-au inchis. De am sa plec si n-am sa vin La pieptul tau cu drag sa-ti cant, Sa nu ma cauti ci s-asculti Voi fi o batere ce vant. De n-am sa trec pe strada ta In noptile tarzii de vara, Tu sa privesti din cand in cand... Cerul Vo fi o mica stea polara. Si daca drag eu ti-am fost Si dor iti va fi candva de mine Sa te gandesti la ce-i frumos Si tandru, la iubirile senine
marți, 15 octombrie 2013
Filozofia si practica rasului
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu