În verile toride, în satul Beliş din judeţul Cluj, de sub un lac, îşi face
apariţia o biserică, care datează din secolul XIX.
În perioadele în care seceta mistuie recoltele localnicilor, din
adâncurile Lacului Beliş-Fântânele, ies la suprafaţă ruinele unei biserici
construite de primii pastori care s-au aşezat în acele locuri.
Beliş este un sat situat în Transilvania, la o altitudine de peste 1000 m,
în zona munţilor Gilău. Nu există documente care să ateste data la care a
fost întemeiat Belişul sau când a fost construită Biserica de sub lac. Totuşi,
unii istorici merg pe ideea că această comună a fost intemeiată de ciobanii
care îşi petreceau mult timp prin zonă datorită păşunilor cu iarbă fragedă care
făceau deliciul oilor.
Deoarece zona îi ajuta să-şi practice meseria mai bine, fără să mai
străbată munţii, ciobanii şi-au construit aici locuinţe permanente. Primele
documente care menţionează Belişul, comuna aşezată la 1000m altitudine în zona
cuprinsă între Munţii Gilăului şi Bihor Vlădeasa, datează din 1737.
Legenda spune că, pe vremea comunismului, în sat, s-a anunţat că o
viitură puternică avea să vină. Această veste a ajuns şi la urechile
celor de la Bucureşti, care au hotărât să ridice un baraj puternic în jurul
satului, iar toţi locuitorii să se mute pe dealul neroditor al ungurilor.
Atunci, biserica, simbolul satului Beliş, a fost evacuată. Au
fost luate icoanele, candelabrele şi tot ceea ce se putea lua din biserică, încărcate
într-un car şi duse cât mai departe de viitura care avea să lovească satul.
Odată cu locuitorii, a fost mutat şi cimitirul, care înconjura
biserica. Locuitorii, împreună cu preotul satului, au mutat osemintele în noul
sat. După retragerea localnicilor, apa a năvălit asupra satului iar
biserica a dispărut încetul cu încetul în lac, iar în locul ei a rămas
doar un luciu de apă.
Moţii, români neaoşi cu frică de Dumnezeu îşi amintesc că Biserica
de sub lac era situată după vechea datină în centrul satului pe o fâşie de
pământ înaltă, ca să fie mai aproape de cer şi să poată fi văzută de
oriunde.
Înainte ca biserica să fie înghiţită de ape definitiv, aceasta era vizibilă
de oriunde te uitai , deoarece era construită pe o măgură, iar casele
locuitorilor erau construite în jurul bisericii parcă gravitând continuu,
atrase de o forţă nevăzută a ochiului uman.
Indiferent de anotimp, biserica rămânea un punct de reper pentru moţi. Bătută de ploaie şi
acoperită de omătul alb, turla bisericii a stat mereu de veghe asupra
satului şi a celor pe care îi adăpostea la nevoie şi în zilele de sărbătoare.
Deşi apa poate distruge de-a lungul timpului orice urmă de pictură, pe
zidurile acestei biserici se mai pot observa picturile care împodobeau pereţii
bisericii şi întruchipau îngeri şi scene biblice cunoscute.
·
Cum
ajungeţi la Biserica de sub lac
Pentru turişti, silueta lăcaşului de cult ce iese de sub ape în fiecare
vară secetoasă a devenit obiectiv trecut pe lista “de vizitat”. Este
singura urmă care a mai rămas din Beliş. În restul anului, când
e inundată până-n vârf, ca să-i afli fundaţia trebuie să o cauţi la 30 de metri
sub luciul apei în costum de scafandru.
Este o adevarată minune faptul că în ciuda condiţiilor nefavorabile
biserica a rămas în picioare şi că se mai pot distinge portrete din vechile
fresce.
Pentru a ajunge la Beliş trebuie să urmaţi drumul european E60
Oradea-Cluj-Braşov, iar de la Huedin pe DJ101 până la destinaţie.
Datorită peisajului de munte, zona Belişului este recomandată pentru
tratamentul surmenajului fizic şi intelectual. În apropiere, turiştii
au şi alte obiective culturale ce merită vizitate: biserica
fortificată de la Văleni şi cetăţile Rădesei, Cheile Galbenei şi Izbucul
Galbenei, Peştera Urşilor, Gheţarul Scărişoara, Piatra Ponorului.





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu