Ganduri

Sunt zile in care ma risipesc. Ma dezintegrez, ma simt ca si cum as fi rupt in zeci de bucati care nu mai au nici cea mai mica legatura una cu cealalta. Ramane inima nucleu, sau cel putin ma agat de aceasta speranta si incerc cu disperare sa ma reconstruiesc la loc.

Uneori reusesc repede. Imi intru in ritm si toate partile spulberate ale Eu-lui meu se aduna cuminti si formeaza intregul. Alteori am nevoie de zile, poate chiar de saptamani sa ma recladesc. Sa adun bucata cu bucata.

Si in tot acest timp tu – oricare ai fi -, ma vezi la fel. Daca vei face o gluma buna, voi rade in hohote, poate chiar imi vor da lacrimile. De unde ai putea sti ca sunt lacrimi de durere, nu de bucurie?? Cum le-ai putea recunoaste? N-ai putea… Tu te simti flatat (sau flatata) ca ai un umor irezistibil, iar eu ma simt eliberat de nodul mare din gat care nu-mi da pace de zile bune.

Ne intalnim , poate… Ma admiri sau s-ar putea sa-ti treaca macar prin minte ca sunt frumos. De unde ai putea sti tu ca sub zambete matasoase se ascund cearcane grele din nopti nedormite sau brazdate de vise tulburi si grele? N-ai putea … Pentru ca buzele mele rosii aprins iti vor zambi toata seara, voi vorbi tare, cu gesturi largi, voi fi plin de verva si energie, asa cum ti-ar placea tie sa ma vezi …

Ma suni – poate … Iti raspund cu glas sprinten si tineresc, cu vorbe rostite ferm, jucaus, placute auzului. Te bucuri sa ma auzi, te incanta starea mea de spirit. Povestim despre lucruri banale, radem, clasam subiecte simple – ca starea vremii -, sau alteori importante. De unde ai putea sti ca vocea calda ce ajunge la tine ascunde ca o platosa batai nebune de inima, maini tremurande, ganduri navalnice si fara numar?? N-ai putea … Pentru ca voi tine strans telefonul, si oricat m-ar durea inclestarea nebuna, voi spune la nesfarsit cuvintele pe care stiu ca le astepti, vorbele calde din care imi vei compune imaginar chipul senin, fara urma de nor …

In tot acest timp, cat noi radem, ne distram, conversam, eu ma tarasc camuflat in hohote de ras, si in soapte cuminti incercand sa-mi recompun intregul, din zeci de parti dezintegrate in nicaieri.

Apoi citesc undeva un pasaj care-mi merge la suflet ,recuperez o particica din mine. Spre amiaza privesc pe geam sa ma vad alergand sprinten dupa un porumbel debusolat. Si imi amintesc ce mult iubesc cainii si toate animalele. Si mai adaug inca o particica. Apoi imi beau cafeaua si imi reamintesc cat de mult pretuiesc oamenii pe care ii simt aproape. Si deja prind forma, incep sa ma aseman cu amintirea mea. Stiu intr-o clipa ca nu sunt si nu am fost singur, ca imi esti tot timpul aproape. Si incet, zi dupa zi, ma recompun si ajung din nou un intreg, in jurul unei inimi nucleu.

Ma asez in fata oglinzii multumit. Sunt intreg. Nu se vad cicatrici, iar de ne vom intalni, nu ai putea sti ca am fost altfel de cum ma vezi tu azi. Imi plac lucrurile bine facute. Urmele sunt inauntru, ca la un tiv ascuns. Uneori doare. Si nici macar nu apuca sa se vindece ranile pana la urmatoarea dezintegrare. Si am cautat – ca orice om care tanjeste sa-si aline suferinta -, un antidot pentru aceasta durere. Insa mi-au trebuit ani ca sa-l gasesc …