vineri, 7 martie 2014

Fobia sociala sau bariera dintre noi si ceilalti

Te-ai confruntat, poate, cel putin o data cu teama paralizanta de a sta in preajma unui animal, de a urca la inaltime, de a lua decizii importante sau de a fi prins intre patru pereti ce te strangeau, parca, din ce in ce mai tare. Daca nu ai reusit sa iti controlezi frica si ai reactionat ciudat, atunci afla ca te-ai confruntat cu o fobie. Un cuvant de care multi se feresc, tocmai pentru ca suna urat si pentru ca nu ii cunosc adevaratul sens.




Ei bine, fobia reprezinta teama absurda pe care o simtim fata de obiecte, animale sau anumite situatii. Astfel, stadiul avansat al fricii, care ne impiedica sa ne continuam activitatea sau care ne declanseaza reactii care mai de care mai neplacute, este un fel de afectiune a psihicului cu efecte si asupra organismului nostru.
Desi multi ignora manifestarile date de diversele fobii, cu cat vei trece cu vederea mai mult  aceste manifestari, cu atat iti va fi mai greu sa le intelegi sau sa le tratezi.
Printre cele mai intalnite fobii sunt acrofobia (teama de inaltime), agorafobia ( frica fata de locurile deschise), claustrofobia (teama de spatii inchise). Poate nu ai crede, dar din topul celor mai intalnite fobii la romani, si nu numai, nu lipseste nici fobia sociala.
Chiar daca ti se pare un termen ciudat pentru o fobie, aceasta este cea mai noua aparuta in randul manifestarilor de mai sus, tocmai pentru ca frica de a relationa cu ceilalti a fost mult timp confundata cu timiditatea. Cu toate acestea, timiditatea nu trebuie sa mai fie privita ca pe o trasatura de caracter atunci cand depaseste limitele normale sau cand are simptome ingrijoratoare. Pe de alta, cele doua nu se includ nici intr-un sens, nici in celalalt. Si asta pentru ca nu este obligatoriu ca o persoana ce sufera de fobie sociala, sa fie si timida. Poate fi deschisa pana la un punct cu ceilalti, si doar in cadrul anumitor situatii sa aiba simptomele specifice fobiei sociale.
Chiar daca explicatia generala este neputinta si frica de a relationa cu oamenii, fobia sociala dezvolta unele subtipuri cum ar fi : fobia de a nu putea comunica cu ceilalti, fobia de a parea ridicol, fobia de a fi umilit in public, fobia de a privi in ochi pe cineva, fobia de a fi respins etc.
Care sunt simptomele?
Frica de a vorbi in public
Neputinta de a relationa usor
Teama de a fi in centrul atentiei altora, simtind privirile lor iscoditoare de nesuportat
Starea de anxietate atunci cand cel in cauza se afla in preajma unui eveniment in care trebuie sa socializeze
Acestea sunt, de regula, amplificate de stari fizice:
Tahicardie
Dureri de stomac, varsaturi, frisoane 
Roseata intensa in obraji si transpiratie
Probleme de vorbire atunci cand te adresezi mai multor persoane
Depresie si neincrederea in calitatile proprii
Ce provoaca fobia sociala?

Una dintre cauze poate fi de ordin genetic, studiile aratand faptul ca fobia sociala in cadrul aceleiasi familii fiind mult mai des intalnita.
De altfel, psihologii afirma ca la baza fobiei sociale ar sta un episod neplacut din trecut, petrecut in fata mai multor oameni. Cel in cauza ar putea dezvolta frica exagerata de a relationa tocmai pentru ca isi reaminteste de acea umilire din trecut. Fie ca este vorba de acest motiv, fie ca e o forma mai grava si necontrolata a timiditatii, se pare ca fobia sociala isi are radacinile undeva in copilarie sau adolescenta. Pe de alta parte, se pare ca multe dintre persoanele ce sufera de fobie sociala, sunt de multe ori si depresive sau consumatoare de alcool. 
Pe langa factorii genetici si psihologici, mai poate aparea si factorul biologic. S-a constat ca persoanele cu  afectiuni hormonale sunt mai predispuse catre fobia sociala.
Ce efecte negative poate avea netratarea fobiei sociale?
Din pacate, fobia sociala este o manifestare ce afecteaza enorm viata profesionala si cea personala. Si asta pentru ca traim printre oameni si trebuie sa relationam cat mai bine cu acestia. In caz contrar, multi tind sa catalogheze unele persoane fara a dori sa cunoasca cauzele ce au determinat un anumit comportament.
Astfel, fie ca nu iti poti face prieteni si nu ai o viata sociala activa, fie ca la serviciu esti considerat, uneori, incompetend doar pentru ca nu reusesti sa vorbesti cursiv in public sau sa faci prezentari fara a te inrosi, desi pe foi totul este perfect, fobia sociala are efecte majore in viata de zi cu zi.
In plus, psihicul ne afecteaza deseori si organismul si pot aparea boli fizice serioase, ce se dezvolta cu precadere pe fond de stres: Zona Zoster, bolile de inima si cele digestive, afectiunile respiratorii etc. Atentie, insa, pentru ca nu vei gasi rezolvarea acestui tip de efecte la medicul specialist, ci doar la psiholog sau psihiatru. Si asta pentru ca doctorii nu pot da o medicatie contra unei afectiuni a carei cauze se afla la nivel psihic.
Cum te poti trata de fobia sociala?

Principalul mijloc este tratamentul psihoterapeutic, dar in unele cazuri se pot administra si diverse medicamente ( atunci cand factorul biologic primeaza).
Psihoterapia comportamental-cognitiva da, in general, rezultate satisfacatoare, pentru ca lucreaza cu psihicul pacientului, incercand, totodata, sa analizeze si comportamentul acestuia. Stadiile de vindecare difera de la individ la individ, intrucat unii reusesc mai repede sa realizeze faptul ca fobia se afla doar in mintea lor si fac mai repede coordonarea minte-corp, in timp ce altii nu reusesc sa se relaxeze si sa comunice bine cu psihoterapeutul.
Este posibil ca pana acum sa nu fi fost constient pe deplin de aceasta problema. Dar daca, citind randurile de mai sus, ti-ai dat seama ca si tu faci parte din categoria oamenilor cu fobie sociala, nu te ingrijora, solutii sunt destule, totul este sa nu ignori niste fapte reale si sa ceri cat mai repede ajutorul unui psihoterapeut.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu