Pe de o parte sunt cei care spun: “visează”, “urmează-ţi
visul”, “e bine să visezi”. Pe cealaltă parte sunt cei care te pun cu
picioarele pe pământ: “fii realist !”, “nu mai trăi cu capul în nori”, “deschide
ochii, nu mai visa aiurea!”.
Şi totuşi cine are dreptate?
Este un paradox întrucât, dacă preferi să sălăsluieşti pe
tărâmuri onirice prea mult timp, nu vei realiza nimic în viaţa ta reală, iar
dacă eşti mereu pragmatic rişti să devii o dronă, care urmează reţeta “fac o
şcoală-iau un job-fac copii-şi iau o pensie.”
Aşa zisele cărţi de dezvoltare personală au toate un
laitmotiv: “Urmează-ţi visul”. Încurajează omul să viseze, întrucât fiecare are
un vis, o situaţie ideală în care vrea să trăiască. Dar oare ştie omul să
viseze eficient?
Majoritatea visează mulţi-mulţi bani, calea către o viaţă
uşoară. Unii visează la o casă mare, alţii la excursii exotice, fiecare la câte
o bucurie care nu şi-o poate îngădui în prezent. Eu personal stăteam pe geam cu
ţigara în mână şi visam că am prins cele 6 numere la loto, asta în condiţia în
care NICI NU BĂGAM LA LOTO.
Sau visam că dădeam peste vreo servietă plină cu euro,
undeva uitată în mod misterios în mijlocul pădurii. Mai apoi visam că îmi
amenajam propriul apartament, cu sufrageria plină de rafturi cu cărţi
noi-nouţe, un birou plin de hârtii, notiţe, agende, lucruri care îmi serveau
pentru munca pe care o faceam (nedefinită în vis, probabil domina ideea unei
munci de cercetare). Şi visam la toate astea, fără să aibe vreo tangenţă cu
realitatea, niciun fir din acest vis nu se putea lega de o reală posibilitate.
Mai ţin minte şi acum, îmi spunea taică-miu când eram mai
mic, “e bine să visezi, dar şi periculos dacă cazi în capcana visului“.
Pe de cealaltă parte, cel care nu visează, nu este om ! Este
un robot, doar o roată într-o mare maşinărie, care se angajează doar “ca să i
se adune acolo pe cartea de muncă”, fără aspiraţii şi voinţă.
Ei bine, trebuie să
te înveţi şi CUM SĂ VISEZI. Orice facem, facem pentru a ajunge la acea casă
mare, la acele excursii exotice ş.a.m.d. dar visurile trebuie coborâte puţin
din nori şi aduse acolo unde combinate cu realitatea pot să aducă ceva
palpabil.
Nu visa la seifuri pline de bani, astea sunt basme. Visează
la un proiect personal care se poate înfăptui şi care mai apoi eventual îţi poate aduce bani. Cel care visează la
ceva ce se poate face (şi nu la valize de bani pline cu euro), are cele mai
mari şanse să împlinească acel vis, pentru că O PERSOANĂ CARE VISEAZĂ, ESTE O
PERSOANA FOARTE MOTIVATĂ
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu