CINE SUNT EU ?

Sunt aşa zile în care nu mă mai simt eu. Sunt doar un morman de carne şi oase puse la un loc, de parcă Dumnezeu ar fi uitat să îi insufle şi viaţă creaţiei sale. Astăzi sunt nicicum, niciunde, rătăcesc undeva atârnând de o aţă la capătul lumii. Sunt doar o magazie de amintiri, gânduri şi întrebări cărora încerc să le dau un rost până când, sleit de puteri, cu genunchii zdrobiţi la pământ, le închid mut adânc în mine. Şi nu mai simt nimic. Sunt aşa zile când eu nu mai sunt.

Cred că m-a lăsat Cel de sus pe lume cu un buton de ON/OFF.

Dacă mi-ar bate azi cineva la uşa sufletului, i-aş zice să plece, că nu mă mai aflu acolo. Astăzi eu nu mai sunt eu nici aici, nici acolo, nici dincolo, nicăieri. M-am pierdut. Poate o să treci pe lângă mine pe stradă şi n-o să mă recunoşti. Nici eu nu mai ştiu cine sunt. Pentru că am fost eu şi a durut mai tare ca oricand. Şi mi-am dorit să fiu altcumva, să amputez părţi din mine, să cos altele la loc, să funcţionez bine langa „ea’’. Şi am spus ce a vrut să audă şi am înăbuşit ce nu trebuia să simt şi am tăcut când cuvintele cereau răspunsuri incomode. Şi a durut să-i ofer totul cuiva care nu m-a vrut. Dar am dat, am dat, am dat, până când n-a mai rămas nimic. Şi când n-am mai avut ce să dau mi-a spus atunci că mie nu-mi pasă; şi din nou a durut. „Cine să mai fiu acum?”, mi-am zis. Dar cine să fii când nicicum nu-i bine?

Cine sunt eu?…Prea mult am auzit întrebarea asta…Şi cred că niciodată nu am reuşit să dau un răspuns…Pentru că încă nu am reuşit să aflu eu pentru mine…încă nu am reuşit să îmi dau seama cine sunt eu cu adevarat şi care parte mi-a fost atribuită de către restul..Pentru că o parte din noi, mereu va fi ceea ce cred restul despre noi…Şi aceea e partea falsă din noi…Dar oare care parte e cea reală şi care e cea implantată de părerea celorlalţi…? Probabil atunci când voi descoperi şi voi afla răspunsul la această întrebare , voi afla şi cine sunt…

Până atunci rămân să fiu aşa cum mă văd restul…deşi nu m-au încălzit cu nimic părerile celor care nu mă cunosc…chiar dacă sunt rele sau chiar dacă sunt bune…sunt tot doar niste aparenţe…

Oamenii apropiaţi, care ajung prea aproape de sufletul meu…mă pot rani foarte usor..cumva nu am reuşit să învăţ să mă pot apăra de ei…Şi atunci natura m-a înzestrat cu un scut care nu lasă oamenii superficiali să se apropie de mine…şi acel scut e aparenţa, care a ţinut oamenii  mereu la distanţă …Şi în consecintă e singurul lucru care mă protejează

Am avut şi eu visuri…pe care le-am strâns în copilărie… unii colecţionau timbre, alţii păpuşi, alţii fluturi…însă pe mine m-au atras mai mult visurile…Eram cel mai mare colectionar, dar nu şi cel mai priceput, fiind înselat de multe ori de unii impostori care mi-au vândut visuri fără valoare şi care     mi-au lăsat un gust amar pe care şi acum il simt…Dar niciodata nu m-au întristat ci m-au bucurat pentru că am învăţat să recunosc  visurile care au valoare…Şi încărcat de visuri am plecat pe acest drum numit viaţă… Am fost fascinat mereu de iubire şi fericire pentru că auzeam mereu că ea nu există…Şi am început să caut, să înteleg ..să aflu ce este iubirea…ce este fericirea…Si nu am găsit nici o definiţie ..nici măcar una despre CE E IUBIREA..CE E FERICIREA…însă în schimb am găsit sute de definiţii pentru CE NU E IUBIREA…CE NU E FERICIREA!!

Am ţinut în braţe persoane pentru care nu simţeam nimic…şi am îndepartat persoane la care ţineam enorm…Am făcut să plângă persoane dragi şi am dat satisfacţie şi bucurie altora care mă dispreţuiau…Au fost momente când mă simţeam singur înconjurat de multă lume doar pentru că îmi lipseau prietenii de acasă…Am plâns ca un copil când eram dezamagit de mine…ascuns de ochii lumii pentru a nu mă considera slab…Deşi apoi am învăţat că îţi trebuie mult curaj să nu te ascunzi să fi tu şi atunci când pentru alţii poţi părea slab…

Nu am fost niciodată perfect…şi cred că niciodată nu voi fi…Nu voi fi niciodată un model pentru alţii…pentru societate..pentru simplul fapt că nu mă pot adapta la această societate…La gandirea comună…Poate că gândirea societatii e bună..a mea gresită…dar nici aşa nu mă pot adapta…Prefer să greşesc crezând în idealurile mele…decât să fac bine ascultând sfaturile altora…

Am adulmecat multe parfumuri…în multe dimineţi de pe aşternuturi …dar nici unul nu era al ei….Deşi in fiecare seară speram că parfumul pe care il simt atunci…să fie parfumul care urma să mă trezească în fiecare dimineaţă pentru tot restul vieţii…

Am căutat şi nu m-am oprit…Şi am călcat suflete în picioare…şi nu am privit înapoi să nu se vadă lacrimile care îmi curgeau pe obraji…Şi fără frica de a nu fi judecat..am căutat în multe suflete ..şi voi căuta şi de acum încolo ceea ce caut..pentru că ştiu că doar aşa într-o zi voi găsi..Pentru că prefer să îmi petrec viaţa căutând, murind pe marginea unui drum care ar putea duce undeva…decât să mă opresc la o casă frumoasă…invidiată de multa lume…dar în fiecare zi sa privesc pe geam cu un gol în suflet la acel drum…

Sunt un om obişnuit..cu gânduri obişnuite…ştiu că nu voi putea schimba această lume după gândirea mea…Dar nu voi lăsa nici pe alţii să mă facă să imi trăiesc viaţa după gândirea lor…Am venit singur pe lume…Plec singur…şi în urma mea..voi lăsa zâmbete, lacrimi, amintiri sau suspine acelor oameni pentru care nu a contat niciodata felul cum am gândit sau trăit viaţa…

M-am mulat mereu după oamenii de lângă mine, am fost cel mai crud agresor al propriei mele inimi. I-am impus să tacă, când să bată, cât de tare, cât de repede, i-am ajustat mereu ticăielile după oamenii care mi-au fost alături. Nu e de mirare că azi nu mai ştiu cine sunt. Îmi mai amintesc de mine doar în zilele în care nu mai simt nimic, când îmi sunt goale sufletul şi mintea şi sunt absentă a propriei mele vieţi. Am fost mulţi oameni până acum, dar astăzi sunt nimeni. Nu ştiu câte persoane trebuie să mai fiu până când o să ajung să fiu eu şi câte măşti o să mai port în faţa lumii; de câte ori o să mă autonulez şi o să reneg părţi din ceea ce sunt şi când o să fac şi eu în final cunoştinţă cu mine. Sigur azi nu, azi eu nu sunt aici. Şi nici mâine, pentru că mâine o să fiu iar altcineva. Şi-o să accept să fiu oricine, sperând că într-o zi voi fi eu.