Mesaj şocant pentru români
O companie scoţiană care organizează
excursii de vânătoare în România a stârnit un val de critici şi acuzaţii pe
reţelele de socializare în ultimele zile, după ce a postat o fotografie extrem
de dură.
Un vânător a pozat lângă un urs brun pe
care tocmai îl împuşcase, specie aflată în declin în ţara noastră şi pe cale de
dispariţie în Europa, relatează ziarulring.ro.
Indignată de imaginea publicată pe
Facebook, o utilizatoare pe nume Anca T. a decis să ia măsuri, trimiţându-i un
email lui George Richmond Elliott de la Hunting and Sporting Scotland Ltd,
compania organizatoare a excursiilor.
“Vă rog, nu ne ucideţi urşii. Trebuie să
faceţi asta neapărat? Asta este singura modalitate prin care vă puteţi bucura
de viaţă?”, a scris ea.
Răspunsul primit a fost unul însă
revoltător: “Da, vom ucide toţi urşii voştri, toate păsările voastre din Delta
Dunării, toţi cocoşii de munte, toţi mistreţii şi toţi cerbii”, a scris
britanicul. “Sunteţi o ţară ieftină, cu conducători ieftini, politicieni
corupţi şi asta meritaţi”, a adăugat George Richmond Elliott.
Potrivit sursei citate, Hunting and Sporting Scotland
Ltd solicită un onorariu de 4.500 de euro pentru o excursie de vânătoare în
România.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu