Ultimele studii ale
cercetătorilor din Statele Unite ale Americii au reuşit, în sfârşit, să rezolve
o dilemă care dădea multora bătăi de cap. Care produs este mai sănătos, untul sau margarina?
În timp ce unii specialişti
au susţinut mereu că margarina este
mai bună decât untul bogat
în calorii, alţii au fost de părere că margarina este dăunătoare pentru
organism. Reacţiile negative au luat naştere din cauză că margarina este
obţinută în urma unor procedee artificiale, care au ca rezultat grăsimile
trans. Chiar şi numai două grame de grăsimi trans pot fi dăunătoare inimii, de
aceea, se recomandă ca aportul de grăsimi trans să fie cât mai scăzut cu
putinţă.Reluând un studiu făcut la sfârşitul anilor '60 şi începutul anilor
'70, oamenii de ştiinţă au
declarat câştigător untul, în defavoarea margarinei. Nu doar că margarina este mai bună
decât untul, dar este şi foarte dăunatoare pentru organism,
potrivit dailymail.co.uk.
Pentru studiul lor, cercetătorii au avut în vedere mai mulţi bărbati de vârstă mijlocie din Australia, care au suferit un atac de cord. La jumătate dintre bărbaţi li s-a cerut să scoată din alimentaţie grăsimile animale şi să le înlocuiască cu ulei vegetal şi margarină. Bărbaţii din cealaltă jumătate au continuat să mănânce grăsime animală.
Dacă margarina ar fi fost bună pentru sănătatea noastră, aşa cum susţine industria alimentară, bărbaţii care au înlocuit grăsimea animală cu uleiurile vegetale ar fi trebuit so aibă rezultate bune la analizele medicale. Însă rezultatele studiului au demonstrat exact contrariul. Subiecţii care au mâncat mai multe grăsimi vegetale şi produse derivate din grăsimile vegetale erau de două ori mai expuşi riscului de a muri din diverse cauze, inclusiv boli de inimă. Aşadar, margarina nu pare a fi o opţiune sănătoasă, aşa cum suştin campaniile publicitare şi chiar unuii specialişti în nutriţie.