Suferinta, la fel ca cele mai multe turmentari sufletesti
specific umane, isi gaseste radacinile in mandrie. In incapacitatea de a
accepta un fapt concret, intamplat sau pe cale sa se intample. In incapacitatea
de a iesi rapid din tornada de ganduri si sentimente generate de o situatie
data. O tornada hranita de confuzii, lupte interioare, intrebari, nevoi,
dorinte. O tornada pe care putem alege sa o alimentam complacandu-ne intr-o
situatie data sau pe care o putem abandona pur si simplu, cu un banal Shift+Del
lasand-o sa se dizolve precum a aparut.
Ne putem imagina fiinta umana pasind pe o linie continua
care se intinde spre orizont. Paseste de ceva vreme astfel incat nu poate
concepe sa calce in dreapta sau in stanga. Este o obisnuinta. Un ritm care
devine FIRESCUL. In punctul in care linia se frange, apare NEFIRESCUL. In
functie de contextul in care se gaseste omul in punctul in care i s-a frant
linia continua, apare o suferinta mai puternica sau mai slaba ca intensitate.
Privit din exterior, deranjul sufletesc apare din incapacitatea de a intelege
ca nu este de datoria liniei sa fie continua, precum a calca pe ea nu este un
drept primit “by default”.
Doar acceptarea si detasarea pot aduce linistea. Acestea nu
au nimic de-a face cu atitudinea fatalista ci doar atrag dupa sine o mai buna
optimizare a timpului. Uneori nevoia umana de a lupta impotriva curentului nu
aduce decat o prelungita suferinta. Acceptarea si detasarea nu vor suda ranile
deschise, scurteaza insa o inutila agonie, un zbucium sufletesc lipsit de sens,
incepand procesul de inchidere al acestor rani si cicatrizandu-le in final.
Fiinta umana insa alege uneori voluntar sa sufere. Suntem
capabili uneori de un masochism pentru care nu se gasesc explicatii rationale.
Paradoxal suntem capabil sa ne alimentam suferinta de care ne plangem,
amestecand sentimentele de regret, durere, tristete intr-un malaxor sufletesc,
hranindu-ne din amestecul lor, lasandu-l sa dospeasca uneori si sa ne aspire
seva lasandu-ne fara vlaga. Se rezuma poate la simplul fapt ca avem nevoie, la
intervale diferite de timp, sa gustam din toate.
Suferinta este o rana pe care fiinta refuza sau nu reuseste
sa o inchida. Uneori refuzul vine chiar din placere neconstientizata. Alteori e
pur si simplu imposibilitatea sau incapatanarea de a accepta situatia data. Am
insa certitudinea ca omul poate invata sa-si diminueze suferintele sau chiar sa
le anihileze, schimbandu-si doar optica asupra evenimentelor si cautand mai
adanc la radacina acestora.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu