De ce dor cuvintele cand sunt pline de emotie? De ce le simti cum patrund adanc in mintea ta cand sunt incarcate de tensiune? De ce te ating mangaietoare cand sunt blande si emotionate? De ce te bucura nespus cand sunt pline de dragoste si alint?

Depinde de incarcatura cu care au fost umplute. Atunci cand sunt spuse la nervi, vorbele pot fi incarcate cu ura, chiar daca le adresezi cuiva drag. Emotiile predominante fiind atunci supararea, ciuda, frustrarea, cuvintele aruncate, sunt ca niste cutite. Lovesc adanc, si lasa rani. Tocmai pentru ca sunt adresate unui om iubit. Cuiva caruia ii pasa de tot ce spui tu. De multe ori vin doar din nevoia de a demonstra ceva, de a arata cine e seful, sau de a razbuna alta cuvinte spuse poate din greseala. Si dor teribil.

Chiar si vorbe spuse la intamplare, fara un scop precis, pot rani sau pot bucura. Cateodata memoram si sintem afectati si de cuvintele spuse noua de un necunoscut. Cand sunt vorbe placute, politicoase, spuse din inima. Sau cand sunt reci si indiferente, sau si mai rau spuse cu multa rautate.

In realitate, cuvintele au incarcatura lor proprie. In afara de cea adusa de cel care le rosteste, ele au deja o valoare intrinseca. Sunt deja pline de miez. Poate acesta provine din primele momente cand cuvantul a fost creat. Apoi s-a tot adaugat, de fiecare data cand a fost rostit. De aceea unele cuvinte care sunt rostite foarte des poate au si o putere mai mare. De exemplu cuvantul acasa. Spune enorm de multe. Te si simti deja bine, numai cand il rostesti, simti deja caldura caminului tau, dragostea parintilor, aerul dulce din locul in care te-ai nascut. Sau cele doua cuvinte pe care nu le pot rosti unii dintre noi. E ciudat. Dar chiar sunt foarte multe persoane care nu pot spune aceste doua cuvinte, atat de dorite, atat de necesare, atat de frumoase. De ce oare?