Sarbatorile de iarna

Intra in atmosfera de sarbatoare

Anul acesta simti ca nu te-a cuprins spiritul Craciunului. Nu te atrag felicitarile, cadourile si nici bradul. Exista mai multe motive pentru care nu te poti bucura de Craciun.

Fie esti foarte obosi(t)a pentru ca ai muncit mult cu pregatirile, fie nu ai pe cineva drag aproape. Indiferent care ar fi cauzele, trebuie sa incerci sa treci peste probleme, sa te relaxezi si sa te bucuri cat poti de mult de aceasta sarbatoare sacra. Iti dezvalui 9 ponturi care te vor face sa simti spiritul Craciunului.

1. Mergi la un spectacol sau un concert dedicat Craciunului. Cantecele interpretate acolo si atmosfera te vor face sa te simti mai aproape de Sarbatorile de iarna. Sunt multe spectacole de acest gen, cu invitati, artisti populari si ansambluri folclorice din diferite zone ale tarii.

2. Invata un colind sau chiar doua si canta-le in seara de ajun impreuna cu familia. Daca ai copii, trebuie sa dedici mai mult timp acestei activitati si sa alegi colinde usoare, pe care micutii le pot retine cu usurinta.

3. Decoreaza-ti casa cu obiecte facute de tine: coronite din crengi de brad, fundite si globuri, lumanari cu aranjament din brad, Mos Craciuni pentru manere si perdele.

Poti lipi pe geamuri stelute, fulgi de nea si abtipilduri cu Mos Craciun si cadouri. Poti confectiona si alte decoratiuni: un om de zapada, o fata de masa cu Mos Craciun sau pernute decorative rosii.

4. Impodobeste bradul. Acesta este simbolul Craciunului prin excelenta si un element care te va face sa iti amintesti de copilarie. Aroma bradului si podoabele din el iti vor aduce in casa si in suflet spiritul Craciunului.

5. Gateste mancaruri traditionale si preparate specifice acestei sarbatori. Chiar daca tii la silueta ta, este pacat sa nu te bucuri de aceste delicii culinare.

Ai la indemana numeroase variante pentru ca revistele sunt pline cu retete in aceasta perioada. Poti gati doua varinate ale acestui preparat: una pentru tine, cu mai putine calorii, si una pentru restul familiei.

6. Schimba-ti melodia de la telefonul mobil cu una specifica acestei periaode a anului. Ai multe variante la indemana. Poti alege fie un colind, un clinchet de colpotei sau o melodie traditionala din repertoriul international: Jingle Bens, Silent Night, Santa Clos sau "O brad frumos".

7. Cumpara cadouri si impacheteaza-le tu in ambalaje cu desene de Craciun. Daca timpul iti permite, poti confectiona cateva felicitari care sa insoteasca darurile. Iti poti cumpara si tie un cadou, ceva ce iti doresti de mult si care te face sa te simti bine. In noaptea de ajun aseaza-l sub brad.

8. Inchiriaza un Mos Craciun. Suna din timp si inscrie-te pe lista pentru a scapa de grija de a cauta costumatie. Astfel te vei bucura de sosirea lui alaturi de copii. Nu uita sa il rogi sa aduca daruri pentru intreaga familie.

9. Cumpara-ti un CD cu colinde romanesti si unul cu colinde internationale si asculta-le in fiecare seara. Uitat-te la filme care au ca tema nasterea lui Isus sau la desene animate cu Mos Craciun. Te vor binedispune.

Diferite realitati ale lumii

Harta realitatii – un termen din psihologie – este o imagine unica a omului asupra lumii intregi, construita pe baza perceptiilor si experientilor sale individuale. Acest model al lumii este construit in capul fiecarei persoane. Din realitatea inconjuratoare, noi stim ca pe scaun se sta, 7 zile sunt in saptamana, iar verigheta se poarta pe inelarul de la mana dreapta.
Cu toate acestea, harta realitatii oamenilor difera de la o natiune la alta. Circulatia masinilor pe partea stanga, semnificatie diferita a acelorasi gesturi si culori, in special a indicatiilor geografice si asa mai departe sunt exemple cunoscute a diferentelor culturale. De exemplu in Japonia culoarea de doliu este alb. In Bulgaria un semn afirmativ din cap inseamna “nu”.

Am adunat mai multe realitati, total diferite de cele pe care le stim noi:

• Indienii din triburile Yukinumarau nu numara dupa degete (cinci), ci printre ele (pana la patru).
• Semnul aprobator din cap, in Bulgaria inseamna „nu”.
• Spre deosebire de noi, afro-americanii considera zebra un animal negru cu dungi albe.
• Culoarea de doliu – negru in Romania si Europa, in Japonia este alb.
• In Japonia si tarile anglofone curcubeul are 6 culori, nu 7.
• Iadul la popoarele nordice este cald, iar la cele sudice – rece.
• Indigenii din Africa vorbesc cand inspira, spre deosebire de noi, care vorbim cand expiram.
• In China, exista medici, care considera ca munca lor consta in exact sanatatea pacientilor sai. Daca pacientul nu se simte bine, medicul nu este platit.
• In Japonia, nu este considerat corect ca strazile sa aiba nume. Ele sunt doar spatii goale intre case, iar casele sunt numerotate in ordinea in care au fost construite.
• Pentru noi, locatia familiara a viitorului si trecutului este clara: trecutul e ceva in spate, iar viitorul in fata. Dar unele triburi amazoniene percep altfel lucrurile. Viitorul este ceva in spatele nostru, fiindca noi inca nu stim cum arata, iar trecutul este in fata, deoarece deja stim cum arata.
• Adresa de corespondenta in Rusia se scrie in urmatoarea ordine: tara, orasul, strada, casa, apartamentul, persoana. In Europa si America este diferit: persoana, apartamentul, casa, strada, orasul, tara.
• Noi ne inchipuim moartea ca o baba moarta cu o coasa, dar mexicanii o vad altfel – un schelet vesel, care danseaza.
• Hartile lumii, editate in Australia, pentru noi, vor parea ca intoarse cu capul in jos.

Esti roman

http://www.youtube.com/watch?v=9D8RWlJCdhY

Pentru cei care se supara des (nu conteaza din ce motiv)

Crezi că dacă te-ai supărat nu mai eşti un ticălos, ci un răzbunător nobil care restabileşte dreptatea.

Sunt o persoană importantă şi nu-mi permit ca cineva să se comporte cu mine în felul în care mie nu-mi place. Sunt o persoană atât de importantă încât dacă cineva nu s-a comportat sau nu a vorbit aşa cum m-am aşteptat îl voi pedepsi cu supărarea mea. Lasă-l să vadă cât este de importantă supărarea mea, lasă-l să o primească drept pedeapsă ca ,,a greşit”. Pentru că sunt o persoană importantă!

-Nu-mi preţuiesc viaţa.-

Într-atât nu-mi preţuiesc viaţa, încât nu mă deranjează să-mi pierd timpul preţios stand supărat. Mă voi dezice de minute de fericire, de minute de bucurie, de momente jucăuşe, le las mai bine pentru supărare. Şi nu-mi pasă că aceste minute dese devin ore, orele se transformă în zile, zilele în săptămâni, săptămânile în luni, lunile în ani. Nu mă deranjează să-mi petrec ani în supărare, pentru că nu-mi preţuiesc viaţa.

-Nu privi ambele părţi.-

Nu pot să privesc la mine dintr-o parte şi din această cauză nu văd sprâncenele încruntate, buzele umflate şi chipul îndurerat. Niciodată nu văd cât sunt de amuzant în această stare şi nu râd cât sunt de absurd. Niciodată! Pentru că nu pot să mă privesc dintr-o parte.

-Sunt foarte vulnerabil.-

Sunt atât de vulnerabil încât sunt obligat să-mi protejez teritoriul şi să răspund cu supărare fiecăruia care l-a atins. Îmi voi pune în frunte o tăbliţă. ,,Atenţie, câine rău” şi să încerce cineva să nu o observe! Îmi voi înconjura vulnerabilitatea cu pereţi înalţi şi nu-mi pasă că dincolo de ei nu se vede ceea ce se întâmplă afară – în schimb vulnerabilitatea mea va fi protejată. Pentru că-mi este scumpă vulnerabilitatea!

-Sunt foarte dependent de ceilalţi.-

Sunt atât de dependent de ceilalţi încât nu voi rata nici o privire, nici un cuvânt, nici un gest. Îi voi urmări permanent, le voi aprecia fiecare manifestare adresată mie şi dacă voi decide că nu este corect, voi arăta cât de greşiţi sunt! Pentru că cei care sunt în jur şi alături trebuie să-mi accentueze calităţile mele, să-mi umbrească măreţia, şi să nu dea Domnul să procedeze altfel. Mă voi supăra pentru a ascunde cât de dependent sunt de ceilalţi.

-Sunt un rob-

Sunt robul cuvintelor şi faptelor celorlalţi. De dânşii, stăpânii mei, depinde dispoziţia mea, sentimentele mele, aprecierea de sine. Nu eu – ei sunt răspunzători de asta. Nu eu – ei sunt vinovaţi de ceea ce se întâmplă cu mine. Nu eu – ei trebuie să facă ceva ca eu să mă simt mai bine. Da, mie nu-mi este greu să fiu marionetă, pentru că eu sunt un rob!

-Fac din ţânţar armăsar

Mă voi supăra foarte tare de glumă seacă făcută de cineva. Nu voi scrie în jurnal cât de frumoasă este lumea, voi scrie cât de urât au procedat cu mine. Nu le voi spune prietenilor cât de mult îi iubesc, jumătate de seară voi dedica celui care m-a jignit foarte tare. Voi învesti în acel ţânţar atâta forţe proprii, dar şi străine, încât se va preface într-un armăsar. Pentru că de ţânţar poţi să scapi repede, în timp ce de armăsar nu prea. De asta, eu umflu ţânţarii până la mărimea armăsarilor.

-Sunt sărac.-

Sunt atât de sărac, încât nu pot găsi în mine nici o picătură de mărinimie pentru a ierta, o picătură de autoironie ca să râd, o picătură de dărnicie pentru a nu observa, o picătură de înţelepciune ca să nu mă prind, o picătură de dragoste pentru a accepta. Eu nu am aceste picături, pentru că sunt limitat şi sărac.

-Sunt foarte nefericit.-

Sunt atât de nefericit, încât cuvintele şi faptele altor persoane mă rănesc. Pentru că sunt o persoană importantă, dar nu-mi preţuiesc viaţa, nu pot să privesc la mine dintr-o parte şi iubesc să fac din ţânţar armăsar, sunt foarte vulnerabil, dependent de părerea celorlalţi şi sărac, de fapt. Nu mă supăraţi, mai bine să vă fie milă de mine! Pentru că sunt nefericit…

Despre doctori (in medicina)

☀    Doctorul mi-a dat şase luni de trăit, dar când a văzut că nu pot să-i plătesc onorariul, mi-a mai dat şase. – Walter Matthau

☀    Mă duc la Boston să-mi văd doctorul. E un om foarte bolnav. – Fred Allen

☀    După o anumită vârstă, dacă nu te dor toate alea când te trezeşti, înseamnă c-ai murit. – Mark Twain (1835-1910)

☀    Moartea naturală survine când mori singur, fără ajutorul unui medic. – Mark Twain

☀    Din toată suflarea omenească, medicii sunt cei mai fericiţi; lumea le trâmbiţează izbânzile, pământul le acoperă greşelile. – Francis Quarles (1592-1644)

☀    Singura diferenţă dintre medici şi avocaţi este că avocaţii doar te jefuiesc, pe când medicii te jefuiesc şi te mai şi omoară. – A. P. Cehov (1860-1904)

☀    Când medicii din Los Angeles au intrat în grevă în 1976, rata mortalităţii din oraş a scăzut cu 18%. – Ross Bergman

☀    Operaţia a fost un succes deplin, dar pacientul a murit din altă cauză. – John Chiene

☀    Medicii cred că mulţi pacienţi care pur şi simplu au plecat dezamăgiţi înainte să intre la consult – sau după prima consultaţie şi n-au mai revenit –, au reuşit să se vindece! – Don Herold (1889-1966)

☀    Vai de medicul care nu poate prescrie un tratament costisitor unui pacient bogat. – Sydney Tremayne

☀    În Govan, dacă o parte a corpului nu se înnegreşte şi nu cade, se consideră că e de prost gust să-l deranjezi pe medic. – Rab C. Nesbitt

☀    Cum se face că poţi să descifrezi întotdeauna nota de plată a medicului, dar niciodată reţeta? –Finley Peter Dunne (1867-1936)

☀    Fiecare om care se simte bine e de fapt un bolnav care se neglijează.  – Jules Romains (1885 – 1972)

☀    Fluierul piciorului este un dispozitiv de găsire a mobilierului pe întuneric. – Colin Bowles

☀    Caria e acel mic orificiu dintr-o măsea a copilului tău pentru a cărei umplere e nevoie de foarte mulţi dolari. – Bill Dodds

☀    Leacul sigur pentru o durere de măsea e să gâdili copita unui măgar. – Ken Alstad

☀    Alaltăieri m-am suit pe un cântar electronic care-ţi tipăreşte greutatea pe un cartonaş. Când a ieşit cartonaşul, pe el scria: „Reveniţi peste 10 minute – singur“. – Jackie Gleason (1916-1987)

☀    O rog pe martoră să-şi declare vârsta, după care va fi pusă să jure. – Norton Plasset

☀    Natura vindecă, iar medicul încasează onorariul. – Benjamin Franklin (1706-1790)

☀    Arta medicală înseamnă să-l binedispui pe pacient, în timp ce Natura găseşte leacul. – Voltaire (1694-1778)

Samurai

este un termen care a fost folosit în Japonia pentru a desemna indivizi aparținînd nobilimii militare. Cuvîntul samurai este derivat din verbul japonez saburau (de unde a derivat și numele masculin "Saburo") însemnînd a servi. Samuraiul era literar servitorul unui nobil.

Au existat și femei samurai. Chiar și ele se ucideau dacă erau îndemnate de soț sau de căpetenia locală. Spre deosebire de bărbați ele își tăiau beregata.

Samuraiul de orice rang îl putea ucide fără să dea socotelă pe orice persoana inferioară lui ca grad social (țăranii, negustorii), după bunul lui plac, indiferent dacă era bărbat, femeie sau copil, indiferent de motiv sau chiar pentru a-și încerca tăișul sabiei. Se crede că sabia samuraiului era cea mai ageră din lume, chiar mai ageră decât celebra Sabie de Damasc

În Japonia doar samuraiului îi era îngăduit să poarte arme. Oricine ataca un samurai era considerat a fi un răzvrătit și era executat pe loc. De asemenea oricine vedea un atac de nesupunere și nu informa autoritățile de îndată era omorât, iar pedeapsa sa cădea și asupra familiei sale.

Samuraiului, luptătorul medieval, i s-a atribuit statutul de model suprem și mereu actual al desăvârșirii japoneze.

În secolul al XII-lea existau și războinicii proveniți din rândurile țăranilor, dar aceștia erau puțini. Șefii lor, samuraii, erau stăpânii satelor respective și vasalii direcți ai shogunului. Sub comanda lor se aflau luptători care înainte de a porni la luptă se parfumau, se machiau și își înnegreau dinții, obicei abandonat în anul 1870.

Ca vasali, samuraii datorau suzeranului lor fidelitate necondiționată și asistență militară imediată, după care erau recompensați pentru serviciile prestate. Samuraiul purta două săbii, una lungă (katana) și una scurtă (wakizashi). Ei erau cei care-i apărau pe shogun și pe daimyo – nobilul feudal.

Normele cunoscute sub denumirea de codul „războinicului” (Bushido), nu întotdeauna respectat, exaltau ideea de onoare, de respect față de cuvântul dat, de sacrificiu pentru suzeran și de dispreț față de moarte. Esența codului războinicilor rămânea simtul datoriei. Codul onoarei și al devotamentului absolut pentru seniorul lor sau pentru împărat îi situeaza pe samurai în relație cu cavalerii europeni din evul mediu, dar cu deosebirea că din codul samurailor lipsea idealul religios.

Cel mai mare samurai, secolul al XVII-lea pe nume Miyamoto Musashi spunea că jurământul samuraiului înseamnă devotament până la moarte. Codul războinicului impunea onoare, respect față de cuvântul dat, spirit de sacrificiu și dispreț total față de moarte. Spre a evita umilința captivității, iar mai târziu spre a demonstra credința față de stăpân, sau spre a protesta împotriva conduitei nedrepte a unui superior direct, a apărut obiceiul numit vulgar harakiri - care înseamnă „a-ți spinteca burta” sau, cu un cuvânt mai elegant, derivat din chineză, seppuku. Act voluntar în situațiile indicate mai sus, acest mod de sinucidere devenea obligatoriu când, ca o favoare ce li se făcea samurailor, aceștia erau condamnați la moarte. Pentru înfăptuirea sinuciderii se alegea un pumnal special, un anume cadru (în unele case medievale existau încăperi sau curți interioare anumit destinate) și se stabilea prezența martorilor. Unul dintre martori, cel mai bun prieten, îi făcea sinucigașului serviciul de a-l decapita sau de a-i tăia carotida, după deschiderea abdomenului.

Samuraii cei mai bogați posedau reședințe vaste, putându-i adăposti pe vasalii și pe războinicii lor. Fortărețele erau construcții provizorii, abia în secolul al XVI-lea construindu-se castele fortificate din piatră, asemănătoare celor europene.

În război, samuraiul, călărind pe un cal, încărcat cu harnașamente grele și somptuoase, purta o armură făcută din plăci de fier, coifuri de fier bogat decorate, încălțăminte din piele de urs, un arc mare, tolba cu săgeți, un pumnal și una sau două săbii. Nu lipsea niciodată din echipamentul unui samurai un steag și un evantai de care samuraiul se servea pentru ca gesturile lui să pară cât mai marțiale când dadea ordine trupei. Luptătorii simpli erau echipați mai ușor, desculți sau cu sandale ușoare de papură, purtau pantaloni scurți și jambiere groase de cânepă și piele, o halebardă lungă, o sabie, unii având și arc cu săgeți. Pentru protecție aveau un scut de lemn mare și foarte greu. Un samurai trebuia neapărat să știe să cânte la un instrument, de obicei flaut.

Înainte de începerea luptei samuraiul cel mai curajos provoca la luptă un războinic, de rang cât mai înalt, din tabăra adversă. Adeseori, în caz de înfrângere aveau loc sinucideri colective, șefii de clan obligând sute de războinici, vasali și servitori să-și ia viața. În unele cazuri, spre a fi un exemplu urmașilor, sinuciderile erau spectaculoase. Prizonierului de rang înalt i se permitea să compună un poem de adio, care apoi era trimis ca amintire familiei lui, împreună cu capul sau cenușa prizonierului. Ceremonii religioase se oficiau în cinstea celor căzuți în luptă. Familia samuraiului decedat îi scria numele pe o tăbliță, păstrată apoi pe altarul casei. În grădină, sub o piatră de mormânt, în locul corpului său, pierdut pe câmpul de luptă, familia îngropa o șuviță de păr sau un obiect drag ce aparținuse războinicului.

În Japonia, la începutul epocii medievale normele de drept cutumiar erau diferite de la o regiune la alta. În general, șeful familiei era acela care își judeca și sancționa membrii familiei și servitorii. Când lipseau dovezi sau martori, o preoteasă-ghicitoare căzând în transă stabilea „adevărul”. Începând din secolul al XIII-lea, cel care judeca toate cauzele era samuraiul local, potrivit unor norme stabilite de guvernul shogunal. Pedepsele erau în funcție nu numai de gravitatea delictului, ci și de poziția socială a vinovatului: cu cât această poziție era mai înaltă, cu atât pedeapsa era mai severă.

Copiii războinicilor purtau încă de mici o sabie de lemn și deprindeau de timpuriu mânuirea arcului și călăritul. Ei erau în general educați și instruiți, în mod sumar, în familie.

Ceremonia căsătoriei era simplă, constând în schimbul între miri a trei cupe de sake, din care fiecare bea pe rând de câte trei ori. Căsătoria nu se considera consumată decât după nașterea primului copil. În caz că femeia era sterilă, soțul își putea lua în mod liber, fără acordul soției, o concubină. Putea și divorța, deși divorțul era în genere detestat, sau putea să-și repudieze soția, caz în care copiii rămâneau la tată. Soția putea să se despartă de soț nu prin divorț, ci fugind și adăpostindu-se într-o mănăstire, unde, dacă rămânea trei ani, era considerată în mod legal divorțată. Samuraii care nu își puteau permite luxul de a întreține mai multe soții, întrețineau, fără ca cineva să se scandalizeze, măcar temporar o concubină ocazională. În familiile samurailor femeia era respectată; ea conducea treburile casei și se ocupa de educația copiilor. Cunoștea mânuirea arcului și a halebardei, luptând la nevoie alături de soț.

Începând din secolul al XIV-lea s-a instituit obiceiul ca defunctului să i se dea un nume postum. În ajunul înmormântării familia și prietenii se adunau în casa decedatului, pentru priveghi, aducând daruri și flori. Se servea o cină frugală, după care, la lumina torțelor, se duceau cu toții la cimitir unde defunctul era îngropat sau ars împreună cu obiectele la care ținuse cel mai mult. Deasupra mormântului se așeza o grămadă de pietre și se depuneau alimente pentru spiritele înfometate, spre a nu-i tulbura pe cei vii. Văduvele care nu voiau să se recăsătorească își tăiau părul. În timpul doliului se purtau veșminte deosebite, albe și era interzis să se mănânce carne. Doliul dura între 3 și 400 de zile, în funcție de gradul de rudenie.

Esențial de reținut este că niciodată moartea nu i-a îngrozit pe japonezi. Moartea însemna o firească și binefăcătoare reintegrare în natură a defunctului, care devenea spirit, urmând să-i protejeze pe cei vii, dacă aceștia continuau să-l venereze.

În secolul al XIX-lea, un număr apreciabil de samurai sărăciți își refac situația economică devenind comercianți laNagasaki, Osaka și Edo. Unii dintre aceștia își ridicaseră gradul de pregătire intelectuală, afirmându-se în domeniul literaturii și artelor.

Odată cu instaurarea Erei Meiji din 1868, rolul samuraiului medieval va primi alte valențe, lucru firesc într-o societate care intra în Epoca modernă.

Poveste cu talc

Un indian american era impreuna cu prietenul sau in centrul New York-ului. Era ora amiezii iar strazile erau pline de oameni. Masini claxonand, taximetre ce luau curbele cu viteza, sirene ce se apropiau sau se departau, toate aceste sunete ale orasului parca te asurzeau. Dintr-o data indianul a spus:- Am auzit un greiere.
- N-ai cum sa auzi un greiere in tot vacarmul asta! i-a spus prietenul.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
- Asta-i o nebunie! a raspuns prietenul.Indianul a ascultat cu atentie un moment dupa care a trecut strada spre o zona unde se aflau cativa copaci. A cautat imprejur, sub ramuri si a gasit micul greiere. Prietenul sau a ramas uimit.- E incredibil! Trebuie sa ai un auz supraomenesc!
- Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculti cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-as putea auzi un greiere in acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine. a venit imediat raspunsul. Da-mi voie sa-ti arat.A bagat mana in buzunar si a scos cateva monede pe care le-a lasat sa cada discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al orasului, au remarcat ca toti oamenii de pe o raza de 5 metri au intors capul privind in jur daca nu cumva banii cazuti erau ai lor.

- Intelegi ce am vrut sa spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine. Ascultind zi de zi la televizor gilceava, crimele, tragediile, URECHEA CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU se formeaza pe tot ce este urat, rau. Ni se impregneaza FRICA!

Intre timp greierii canta, frunzele fosnesc, apele curg si noi nu le auzim. Viata este frumoasa si merita traita! Hraneste-ti sufletul ascultind tot ce te unge la suflet, nu ce te raneste! Avem sufletul sa il hranim, sa il curatam, sa avem grija de el.